Anca Andrei a fost în ultimii patru ani redactor-șef al Revistei și site-ului Capital, redactor șef la Bugetul.ro și redactor șef și publisher al portalului Antena3.ro. Cariera în presă și-a început-o la 20 de ani, la Pro TV, apoi a lucrat o perioadă la Libertatea. După câțiva ani în domeniul comunicării politice, în 2016 a intrat în echipa Bugetul.ro, ca redactor-șef. În 2018 a devenit redactor șef al site-ului și Revistei Capital, publicație de tradiție în România, dar cu rezultate modeste în domeniul online. În doar doi ani, site-ul a crescut de 7 ori, iar revista a fost transformată complet. Anca Andrei a fost bursier al statului francez, a avut o bursă de studii în Italia și o bursă Schuman pentru Jurnalism la Bruxelles, acolo unde a fost și stagiar în cadrul Parlamentului European, la Departamentul de Comunicare al Unității de Finanțe. Aceasta a absolvit Academia de Studii Economice (ASE), primind și titlul de Ambasador al Facultății de Comerț pentru merite deosebite, Facultatea de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu, un master profesional în comunicare strategică în Franța, la Centrul European Universitar din cadrul Universității Nancy 2 și în prezent este doctorand în cadrul ASE, Economie și Afaceri Internaționale.
Dacă ați primit acest link pe WhatsApp, nu-l deschideți! Veți rămâne fără banii de pe carduri. Un expert în securitate cibernetică avertizează
Marius Costache 30.04.2021

Dacă ați primit acest link pe WhatsApp, nu-l deschideți! Veți rămâne fără banii de pe carduri. Un expert în securitate cibernetică avertizează

Hackerii au devenit din ce în ce mai inventivi și reușesc să creezi zilnic tot felul de viruși prin care să fure datele importante ale internauților. Ultima găselniță îi vizează pe toți cei care folosesc […]

Cine a fost primul iubit al celebrei Denise Rifai?
Cristina Melinte 30.04.2021

Cine a fost primul iubit al celebrei Denise Rifai? „Nu au contat banii”

După zece ani petrecuți la Realitatea Tv și aproape un an la Kanal D, Denise Rifai a devenit una dintre cele mai interesante vedete în momentul de față. Comediantul Ionuț Rusu o parodiază cu mare […]

Dani Mocanu a încasat 34.000 de dolari pentru un clip postat pe Youtube. Acum a fost condamnat la închisoare pentru el: ce postase manelistul
Cristina Melinte 30.04.2021

Dani Mocanu a încasat 34.000 de dolari pentru un clip postat pe Youtube. Acum a fost condamnat la închisoare pentru el: ce postase manelistul

Trendingul Youtube România este plin de manele, care strâng sute de milioane de vizualizări, ceea ce înseamnă sute de mii de euro din publicitate. Se pare că reprezentanții Google nu mai țin cont de conținut, […]

Sorana Cîrstea, lovitură neașteptată pentru Simona Halep. Pe ce loc se află acum în clasamentul WTA și ce avere a strâns din tenis
Andrei Anca 30.04.2021

Sorana Cîrstea, lovitură neașteptată pentru Simona Halep. Pe ce loc se află acum în clasamentul WTA și ce avere a strâns din tenis

Sorana Cîrstea era considerată în urmă cu zece ani cea mai mare speranță a tenisului românesc. Aceasta era răsfățata presei, iar specialiștii spuneau despre ea că va ajunge cu siguranță în Top 10 WTA. Mai […]

Câți bani a primit Loredana Groza de la Guvern în această perioadă. Artista a lansat o manea care a ajuns pe locul 1 în trending Youtube
Cristina Melinte 29.04.2021

Câți bani a primit Loredana Groza de la Guvern în această perioadă. Artista a lansat o manea care a ajuns pe locul 1 în trending Youtube

Loredana Groza va împlini în curând 51 de ani și reușește de fiecare dată să se adapteze condițiilor pieței. În urmă cu o săptămână, aceasta a lansat o melodie împreună cu zece maneliști și a […]

EXCLUSIV. Suma enormă pe care o cere Jador pentru o singură oră de cântat. Cât câștigă și de la Kanal D, ca și concurent la Survivor România
Andrei Anca 29.04.2021

EXCLUSIV. Suma enormă pe care o cere Jador pentru o singură oră de cântat. Cât câștigă și de la Kanal D, ca și concurent la Survivor România

Până în anul 2019, Jador era un tânăr cântăreț de manele cu visuri mărețe, dar cu notorietate minimă. Odată cu apariția lui ca și concurent la emisiunea matrimonială Puterea Dragostei, difuzată de Kanal D, popularitatea […]

Ce notă a obținut celebra INNA la bac? Din ce afacere a strâns 20 de milioane de dolari în conturi
Cristina Melinte 28.04.2021

Ce notă a obținut celebra INNA la bac? Din ce afacere a strâns 20 de milioane de dolari în conturi

INNA este una dintre cele mai celebre cântărețe din România, foarte populară și la nivel internațional. Aceasta s-a lansat în muzică încă din anul 2007. Alături de ea s-a aflat mereu Lucian Ștefan, cel cu […]

Cine este în cărți pentru preluarea conducerii Agerpres, Agenția Națională de Presă? Un liberal celebru care a terminat doar liceul
Cristina Melinte 28.04.2021

Cine este în cărți pentru preluarea conducerii Agerpres, Agenția Națională de Presă? Un liberal celebru care a terminat doar liceul

Cine are carte, are parte. Poate în Germania. În niciun caz în România, unde studiile nu par a avea foarte multă valoare, nici măcar atunci când rigorile instituțiilor publice o impun. Astfel s-a ajuns în […]

Un preot foarte cunoscut, considerat cu har, a fost arestat pentru pedofilie. Cum a fost prins în flagrant cu un tânăr
Marius Costache 28.04.2021

Un preot foarte cunoscut, considerat cu har, a fost arestat pentru pedofilie. Cum a fost prins în flagrant cu un tânăr

Un preot a fost arestat pentru pedofilie. Acesta a fost prins chiar în flagrant, cu un tânăr de 16 ani, care se afla în plasament. Cei doi întrețineau relații sexuale, când oamenii legi au intrat […]

Daniel Dines a scris istorie pentru România cu UiPath. Ce i-au transmis cei de la Google
Andrei Anca 22.04.2021

Daniel Dines a scris istorie pentru România cu UiPath. Ce i-au transmis cei de la Google

Ziua de ieri a fost una istorică pentru Daniel Dines și compania sa Uipath, care a fost listată la cea mai mare bursă din lume, cea din New York. Aceasta a fost evaluată la 29 […]