EXCLUSIV. Suma enormă pe care o cere Jador pentru o singură oră de cântat. Cât câștigă și de la Kanal D, ca și concurent la Survivor România

EXCLUSIV. Suma enormă pe care o cere Jador pentru o singură oră de cântat. Cât câștigă și de la Kanal D, ca și concurent la Survivor România
Jador este unul dintre cei celebri cântăreți de manele din România. Foto: Facebook

Până în anul 2019, Jador era un tânăr cântăreț de manele cu visuri mărețe, dar cu notorietate minimă. Odată cu apariția lui ca și concurent la emisiunea matrimonială Puterea Dragostei, difuzată de Kanal D, popularitatea lui a explodat. La fel și numărul concertelor și al veniturile sale.

Astfel că la 25 de ani, Jador reușea, înainte de pandemi, să încaseze chiar și 50.000 de euro din concerte și dedicații. Cânta atât în România, cât și în diaspora, de unde se întorcea cu sume mari de bani. Într-un timp record a devenit și un adevărat rege al Youtube-ului, aproape toate melodiile lui ajungând pe locul 1 în trending.

Cât câștigă Jador pentru o singură oră de cântat?

Potrivit unor surse, Jador cerea înainte de pandemie, pentru o oră de cântat, împreună cu trupa lui de muzicanți, între 4000 și 5000 de euro. Însă la evenimente importante, dacă i se cerea să cânte mai mult și onorariul era unul pe măsură.

Pandemia i-a redus veniturile lui Jador întrucât au dispărut concertele, astfel că a semnat un contract cu Antena Stars pentru un reality show. Acesta a acceptat să se lase filmat în viața de zi cu zi, iar audiențele au fost destul de bune.

Echipa Faimoșilor de la Survivor România

Dar cel mai mare succes îl are la Survivor România, un reality show, care a început pe 9 ianuarie cu recorduri de audienta. Peste 2 milioane de telespectatori au stat pe Kanal D pentru a-i urmări pe Faimoși și Războinici.

Cât ar câștiga Jador de la Kanal D pentru Survivor România?

Conform acelorași surse, Jador ar fi încheiat un contract foarte bun cu Kanal D, având cel mai mare onorariu săptămânal dintre toate vedetele participante la Survivor România. Ar fi vorba de câteva mii de euro pe care acesta ar urma să-i încaseze pentru fiecare 7 zile pe care le rezistă în competiție.

Iar la cum s-a descurcat Jador, care s-a dovedit a fi și cel mai bun sportiv din echipa Faimoșilor, probabil va ajunge până în finală, unde are șansă să câștige trofeul Survivor România și un premiu de 250.000 de lei. Ediția precedentă a revenit cântăreței Elena Ionescu.