Anca Andrei a fost în ultimii patru ani redactor-șef al Revistei și site-ului Capital, redactor șef la Bugetul.ro și redactor șef și publisher al portalului Antena3.ro. Cariera în presă și-a început-o la 20 de ani, la Pro TV, apoi a lucrat o perioadă la Libertatea. După câțiva ani în domeniul comunicării politice, în 2016 a intrat în echipa Bugetul.ro, ca redactor-șef. În 2018 a devenit redactor șef al site-ului și Revistei Capital, publicație de tradiție în România, dar cu rezultate modeste în domeniul online. În doar doi ani, site-ul a crescut de 7 ori, iar revista a fost transformată complet. Anca Andrei a fost bursier al statului francez, a avut o bursă de studii în Italia și o bursă Schuman pentru Jurnalism la Bruxelles, acolo unde a fost și stagiar în cadrul Parlamentului European, la Departamentul de Comunicare al Unității de Finanțe. Aceasta a absolvit Academia de Studii Economice (ASE), primind și titlul de Ambasador al Facultății de Comerț pentru merite deosebite, Facultatea de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu, un master profesional în comunicare strategică în Franța, la Centrul European Universitar din cadrul Universității Nancy 2 și în prezent este doctorand în cadrul ASE, Economie și Afaceri Internaționale.
Ce diferență există între reacții adverse provocate de vaccinul Pfizer comparativ cu AstraZeneca. Medicul Gindrovel Dumitra a explicat în detaliu
Andrei Anca 01.03.2021

Ce diferență există între reacții adverse provocate de vaccinul Pfizer comparativ cu AstraZeneca. Medicul Gindrovel Dumitra a explicat în detaliu

Nemții stau cu dozele din vaccinul AstraZeneca nefolosite și asta din cauza autorităților, care au transmis inițiat că serul nu este sigur pentru persoanele de peste 55 sau 65 de ani. În acest context, oamenii […]

EXCLUSIV. Cine este noua iubită a lui Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății? Acesta s-a despărțit de Melania Medeleanu, cu care a fondat Magic Camp, iar acum are o relație cu o jurnalistă
Andrei Anca 01.03.2021

EXCLUSIV. Cine este noua iubită a lui Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății? Acesta s-a despărțit de Melania Medeleanu, cu care a fondat Magic Camp, iar acum are o relație cu o jurnalistă

Vlad Voiculescu și Melania Medeleanu păreau un cuplu extrem de sudat și nimic nu anunța o despărțire între cei doi, mai ales că de multe ori cei doi declaraseră că sunt suflete pereche. Totuși în […]

Anunț de ultimă oră de la Digi! Cadouri pentru toți abonații: ce trebuie să faceți ca să intrați în posesia lor
Cristina Melinte 01.03.2021

Anunț de ultimă oră de la Digi! Cadouri pentru toți abonații: ce trebuie să faceți ca să intrați în posesia lor

Campania 2 LUUUNI, lansată în parteneriat cu HBO, marchează începutul primăverii prin noi oferte pentru abonați. La Digi, sărbătoarea Mărțișorului se celebrează în perioada 1-31 martie. Astfel, clienții care dețin sau contractează serviciul de televiziune […]

Plângere penală împotriva lui Cozmin Gușă! Fostul patron de la Realitatea Tv riscă 2 ani de închisoare
Andrei Anca 01.03.2021

Plângere penală împotriva lui Cozmin Gușă! Fostul patron de la Realitatea Tv riscă 2 ani de închisoare

Deși Marius Vizer, un om de afaceri deosebit de influent, s-a opus Cozmin Gușă a reușit să se impună din nou ca președinte al Federației Române de Judo. Lupta a fost una acerbă, dar fostul […]

Au voie sau nu elevii să ducă la școală mărțișoare de 1 Martie? Răspunsul autorităților române
Andrei Anca 28.02.2021

Au voie sau nu elevii să ducă la școală mărțișoare de 1 Martie? Răspunsul autorităților române

Luni este 1 Martie, prilej de mare bucurie, în special pentru copii, care obișnuiesc să împartă mărțișoare celor dragi. Doar că pandemia a schimbat până și acest obicei, iar părinții nu știu dacă micuții pot […]

O parte din Lidl pleacă din România! Compania a anunțat că închide acest segment de business. Detalii de ultimă oră
Andrei Anca 27.02.2021

O parte din Lidl pleacă din România! Compania a anunțat că închide acest segment de business. Detalii de ultimă oră

Lidl s-a extins enorm în România în ultimii ani și vizează poziția de lider al comerțului din România. Momentan se află pe locul 2 în topul retailerilor, după Kaufland. Tocmai pentru că business-ul a mers […]

Motivul pentru care Emmanuel Macron, președintele Franței vrea să se vaccineze cu serul de la AstraZeneca
Marius Costache 27.02.2021

Motivul pentru care Emmanuel Macron, președintele Franței vrea să se vaccineze cu serul de la AstraZeneca

Nemții refuză în masă vaccinul produs de AstraZeneca și același scenariu se repetă și în alte state europene. Acest lucru vine ca urmare a campaniei mass media, în care autoritățile au transmis că nu vor […]

Denise Rifai, ieșire nervoasă din cauza lui Nicușor Dan! Reacția ei a lăsat pe toată lumea mască
Cristina Melinte 26.02.2021

Denise Rifai, ieșire nervoasă din cauza lui Nicușor Dan! Reacția ei a lăsat pe toată lumea mască

Nu mai este un secret pentru nimeni că Denise Rifai a fost și este o apropiată a lui Cozmin Gușă, care nu cu mult timp în urmă se reînscria în PSD. Acesta era susținut frenetic […]

Decizie neașteptată a lui Mihai Gâdea, după mai bine de 10 ani de Antena 3. Nimeni nu se aștepta la așa ceva
Andrei Anca 26.02.2021

Decizie neașteptată a lui Mihai Gâdea, după mai bine de 10 ani de Antena 3. Nimeni nu se aștepta la așa ceva

La 44 de ani, Mihai Gâdea este unul dintre cei mai influenți jurnaliști din România și se bucură de o popularitate imensă. Acesta a contribuit decisiv la succesul Antena 3, televiziunea de știri pe care […]

Este oficial! Cum putem sesiza Poliția Animalelor atunci când un animal este în pericol! Cruzimile se pedepsesc cu închisoarea
Andrei Anca 26.02.2021

Este oficial! Cum putem sesiza Poliția Animalelor atunci când un animal este în pericol! Cruzimile se pedepsesc cu închisoarea

După îndelungi dezbateri și discuții, care păreau că vor dura pentru totdeauna, Poliția Animalelor a devenit o instituție cu drepturi depline în statul român. Astfel, de acum, atunci când cineva observă că un animal este […]