Anca Andrei a fost în ultimii patru ani redactor-șef al Revistei și site-ului Capital, redactor șef la Bugetul.ro și redactor șef și publisher al portalului Antena3.ro. Cariera în presă și-a început-o la 20 de ani, la Pro TV, apoi a lucrat o perioadă la Libertatea. După câțiva ani în domeniul comunicării politice, în 2016 a intrat în echipa Bugetul.ro, ca redactor-șef. În 2018 a devenit redactor șef al site-ului și Revistei Capital, publicație de tradiție în România, dar cu rezultate modeste în domeniul online. În doar doi ani, site-ul a crescut de 7 ori, iar revista a fost transformată complet. Anca Andrei a fost bursier al statului francez, a avut o bursă de studii în Italia și o bursă Schuman pentru Jurnalism la Bruxelles, acolo unde a fost și stagiar în cadrul Parlamentului European, la Departamentul de Comunicare al Unității de Finanțe. Aceasta a absolvit Academia de Studii Economice (ASE), primind și titlul de Ambasador al Facultății de Comerț pentru merite deosebite, Facultatea de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu, un master profesional în comunicare strategică în Franța, la Centrul European Universitar din cadrul Universității Nancy 2 și în prezent este doctorand în cadrul ASE, Economie și Afaceri Internaționale.
Nou scandal în showbiz. Motivul pentru care Jador s-a certat cu prietenul lui cel mai bun, Bogdan Mocanu
Cristina Melinte 02.06.2021

Nou scandal în showbiz. Motivul pentru care Jador s-a certat cu prietenul lui cel mai bun, Bogdan Mocanu

În toată perioada în care s-a aflat la Survivor România, Jador a spus că Bogdan Mocanu este cel mai pun prieteni al său. Cei doi au fost colegi și în reality show-ul, difuzat de Kanal […]

REVIEW. Cel mai așteptat film al anului vine și în România la Cinema City. Când va avea loc premiera “Cruella”
Marius Costache 01.06.2021

REVIEW. Cel mai așteptat film al anului vine și în România la Cinema City. Când va avea loc premiera “Cruella”

Multipremiata actriță Emma Stone joacă rolul principal în noul film live-action sub semnătura Disney – “Cruella” – o poveste fascinantă despre una dintre figurile legendare ale cinematografiei, o ticăloasă de primă mână care a fermecat […]

Fulgy de la Clejani nu se mai oprește. Ce le transmite lui Alex Velea și Antoniei:
Marius Costache 01.06.2021

Fulgy de la Clejani nu se mai oprește. Ce le transmite lui Alex Velea și Antoniei: „Faceți-mă de râs…”

Fulgy de la Clejani părea că s-a cumințit și că dorește să intre în atenția publicului prin muzică și proiecte. Doar că acesta a ieșit din nou în evidență prin scandalurile pe care le declanșează. […]

Gafă uimitoare făcută de Nicoleta Luciu. Cum și-a schimbat vedeta look-ul
Cristina Melinte 01.06.2021

Gafă uimitoare făcută de Nicoleta Luciu. Cum și-a schimbat vedeta look-ul

Mamă a patru copii, Nicoleta Luciu continuă să arate superb la 40 de ani. Doar că vedeta a ieșit aproape complet din lumina reflectoarelor de când s-a mutat la Miercurea Ciuc, alături de soțul său, […]

Se schimbă din nou modul de calcul al pensiilor. Raluca Turcan a spus care sunt pensiile care vor scădea și cine va primi mai mulți bani
Marius Costache 01.06.2021

Se schimbă din nou modul de calcul al pensiilor. Raluca Turcan a spus care sunt pensiile care vor scădea și cine va primi mai mulți bani

Povestea pensiilor nu se va sfârși niciodată, atât timp cât acestea vor fi un subiect electoral. Iar istoria a dovedit că reprezintă o sursă inepuizabilă. PSD a promis măriri record de pensii, iar PNL și […]

Culiță Sterp s-a întors bolnav de la Survivor România. Cu ce probleme grave se confruntă acum. A meritat banii?
Cristina Melinte 01.06.2021

Culiță Sterp s-a întors bolnav de la Survivor România. Cu ce probleme grave se confruntă acum. A meritat banii?

Culiță Sterp s-a întors în țară după aproape cinci luni petrecute în Republica Dominicană, în condiții foarte grele. Reality show-ul Survivor România i-a pus organismul la grea încercare atât din punct de vedere mental, cât […]

Cei care au această grupă de sânge sunt periculoși și aroganți. Descoperire importantă a cercetătorilor japonezi. Detalii inedite pentru fiecare personalitate în parte
Andrei Anca 01.06.2021

Cei care au această grupă de sânge sunt periculoși și aroganți. Descoperire importantă a cercetătorilor japonezi. Detalii inedite pentru fiecare personalitate în parte

Japonezii au fost cei care au întreprins cel mai mare număr de studii prin care au încercat să determine trăsături de caracter predominante și distinctive în funcție de grupa de sânge. Unii au luat în […]

Profit imens pentru frații Dedeman. Se află pe locul 1 în România ca încasări. Pe ce loc se află LIDL
Marius Costache 01.06.2021

Profit imens pentru frații Dedeman. Se află pe locul 1 în România ca încasări. Pe ce loc se află LIDL

Mai multe reviste de specialitate i-au clasat pe frații Dragoș și Adrian Pavăl pe locul 1 în topul bogaților. Frații Dedeman, cum îi cunoaște toată lumea, au reușit să-și sporească averea de la an la […]

Alex Velea răspunde acuzațiilor lui Fulgy de la Clejani legat de consumul de droguri. Ce i-a transmis iubitul Antoniei
Marius Costache 01.06.2021

Alex Velea răspunde acuzațiilor lui Fulgy de la Clejani legat de consumul de droguri. Ce i-a transmis iubitul Antoniei

Alex Velea s-a trezit implicat într-un scandal, deși nu este vinovat cu nimic. Acesta a dorit să-l ajute pe Fulgy de la Clejani să înregistreze o piesă în studioul lui, iar la o zi distanță […]

Ana Bogdan intră în istoria tenisului. Este prima sportivă din lume care a bifat această reușită și primește 137.000 de dolari pentru asta
Marius Costache 01.06.2021

Ana Bogdan intră în istoria tenisului. Este prima sportivă din lume care a bifat această reușită și primește 137.000 de dolari pentru asta

Noroc cu carul pentru Ana Bogdan. Jucătoarea de tenis din România a reușit să se califice facil în turul 2 de la Roland Garros, după ce a învins-o pe italianca Elisabetta Cocciaretto. Meciul următor părea […]