Anca Andrei a fost în ultimii patru ani redactor-șef al Revistei și site-ului Capital, redactor șef la Bugetul.ro și redactor șef și publisher al portalului Antena3.ro. Cariera în presă și-a început-o la 20 de ani, la Pro TV, apoi a lucrat o perioadă la Libertatea. După câțiva ani în domeniul comunicării politice, în 2016 a intrat în echipa Bugetul.ro, ca redactor-șef. În 2018 a devenit redactor șef al site-ului și Revistei Capital, publicație de tradiție în România, dar cu rezultate modeste în domeniul online. În doar doi ani, site-ul a crescut de 7 ori, iar revista a fost transformată complet. Anca Andrei a fost bursier al statului francez, a avut o bursă de studii în Italia și o bursă Schuman pentru Jurnalism la Bruxelles, acolo unde a fost și stagiar în cadrul Parlamentului European, la Departamentul de Comunicare al Unității de Finanțe. Aceasta a absolvit Academia de Studii Economice (ASE), primind și titlul de Ambasador al Facultății de Comerț pentru merite deosebite, Facultatea de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu, un master profesional în comunicare strategică în Franța, la Centrul European Universitar din cadrul Universității Nancy 2 și în prezent este doctorand în cadrul ASE, Economie și Afaceri Internaționale.
METEO. Se schimbă vremea în weekend. La ce temperaturi de va ajunge
Marius Costache 02.07.2021

METEO. Se schimbă vremea în weekend. La ce temperaturi de va ajunge

METEO. Vremea se va răcori şi va deveni, în general, instabilă în Bucureşti pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă, relevă prognoza publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, în intervalul 2 iulie, ora […]

EXCLUSIV. Hotelul superb unde se cazează Victor Ponta când merge în Antalya. Pachetul turistic oferit de Soley Tour, accesibil însă și românilor cu venituri medii
Andrei Anca 02.07.2021

EXCLUSIV. Hotelul superb unde se cazează Victor Ponta când merge în Antalya. Pachetul turistic oferit de Soley Tour, accesibil însă și românilor cu venituri medii

Peste 150 de agenți de turism din întreaga țară și mai mulți jurnalisti de la cele mai importante televiziuni și presă online din România se află zilele acestea în Antalya, la invitația Soley Tour, cea […]

Cea poreclită Văduva Neagră din Japonia a fost condamnată la moarte prin spânzurare. Ce le făcea aceasta bărbaților
Andrei Anca 02.07.2021

Cea poreclită Văduva Neagră din Japonia a fost condamnată la moarte prin spânzurare. Ce le făcea aceasta bărbaților

Chisako Kakehi, poreclită „Văduva Neagră” a îngrozit Japonia cu o serie de crime, care cu siguranță vor rămâne în istoria țării. Aceasta are acum 74 de ani și judecătorii au condamnat-o la moarte prin spânzurare, […]

Dieta pe bază de iaurt cu care Nicoleta Luciu a slăbit 5 kg într-o săptămână. Este și cea mai ieftină din lume
Cristina Melinte 02.07.2021

Dieta pe bază de iaurt cu care Nicoleta Luciu a slăbit 5 kg într-o săptămână. Este și cea mai ieftină din lume

La 40 de ani, chiar dacă nu mai este în lumina reflectoarelor, Nicoleta Luciu continuă să arate superb. Aceasta a dat naștere la patru copii, iar sarcinile s-au lăsat cu multe kilograme suplimentare pentru fosta […]

Cu cât și-a crescut Jador tariful pentru 45 de minute de cântat după Survivor România. Cât cerea înainte
Marius Costache 01.07.2021

Cu cât și-a crescut Jador tariful pentru 45 de minute de cântat după Survivor România. Cât cerea înainte

Jador era denumit deja Regele Youtube-ului, când a intrat în competiția Survivor România. De altfel, acesta a devenit celebru tot în urma unui reality show de la Kanal D, Puterea Dragostei. Practic, după această emisiune […]

Victorie neașteptată pentru Sorana Cîrstea la Wimbledon. Câți bani primește românca pentru calificarea în turul 3 și cum a decurs meciul cu Victoria Azarenka
Andrei Anca 01.07.2021

Victorie neașteptată pentru Sorana Cîrstea la Wimbledon. Câți bani primește românca pentru calificarea în turul 3 și cum a decurs meciul cu Victoria Azarenka

Sorana Cîrstea părea că are misiune imposibilă în fața fostului lider mondial, Victoria Azarenka, actualmente pe locul 14 în clasamentul WTA. Românca spunea într-un interviu recent că simte că traversează cea mai bună perioadă a […]

Ce sumă uriașă le dă Anamaria Prodan celor fiice ale sale în fiecare lună, doar ca bani de cheltuială. Cât a plătit și pentru studiile lor
Andrei Anca 01.07.2021

Ce sumă uriașă le dă Anamaria Prodan celor fiice ale sale în fiecare lună, doar ca bani de cheltuială. Cât a plătit și pentru studiile lor

Anamaria Prodan este protagonista unei telenovele naționale în această perioadă. Laurențiu Reghecamf, soțul ei, a anunțat că divorțează și de atunci a pornit un spectacol fără sfârșit. Dacă se despart, cei doi ar avea de […]

Cea mai inteligentă soluție pentru parcarea bicicletelor. Ce sistem propune compania KADRA
Cristina Melinte 01.07.2021

Cea mai inteligentă soluție pentru parcarea bicicletelor. Ce sistem propune compania KADRA

Într-o lume în care se construiește din ce în ce mai mult, marile orașe se dezvoltă, dar se și aglomerează în mod constant, traficul este din ce în ce mai intens și mai sufocant, devine […]

DIGI, ofertă promoțională pentru clienții vechi și noi. Ce trebuie să facă aceștia pentru a plăti doar jumătate din abonament pentru următoarele 6 luni
Cristina Melinte 29.06.2021

DIGI, ofertă promoțională pentru clienții vechi și noi. Ce trebuie să facă aceștia pentru a plăti doar jumătate din abonament pentru următoarele 6 luni

În vara aceasta, DIGI dă startul celor mai avantajoase reduceri de sezon și îi întâmpină pe clienți cu beneficii, dacă aleg serviciile de comunicații electronice fixe și mobile DIGI. Oferta 6 luni la jumătate se […]

Angajatorii pot primi 250 de lei pe lună pentru fiecare elev sau student angajat în perioada vacanței
Marius Costache 28.06.2021

Angajatorii pot primi 250 de lei pe lună pentru fiecare elev sau student angajat în perioada vacanței

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) vine cu vești bune pentru companii. Din dorința de a încuraja angajarea elevilor și a studenților în perioada verii, instituția a hotărât să ofere un stimulent financiar […]