Anca Andrei a fost în ultimii patru ani redactor-șef al Revistei și site-ului Capital, redactor șef la Bugetul.ro și redactor șef și publisher al portalului Antena3.ro. Cariera în presă și-a început-o la 20 de ani, la Pro TV, apoi a lucrat o perioadă la Libertatea. După câțiva ani în domeniul comunicării politice, în 2016 a intrat în echipa Bugetul.ro, ca redactor-șef. În 2018 a devenit redactor șef al site-ului și Revistei Capital, publicație de tradiție în România, dar cu rezultate modeste în domeniul online. În doar doi ani, site-ul a crescut de 7 ori, iar revista a fost transformată complet. Anca Andrei a fost bursier al statului francez, a avut o bursă de studii în Italia și o bursă Schuman pentru Jurnalism la Bruxelles, acolo unde a fost și stagiar în cadrul Parlamentului European, la Departamentul de Comunicare al Unității de Finanțe. Aceasta a absolvit Academia de Studii Economice (ASE), primind și titlul de Ambasador al Facultății de Comerț pentru merite deosebite, Facultatea de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu, un master profesional în comunicare strategică în Franța, la Centrul European Universitar din cadrul Universității Nancy 2 și în prezent este doctorand în cadrul ASE, Economie și Afaceri Internaționale.
DIGI a reușit lovitura anului! Toți abonații trebuie să cunoască această informație
George Tanase 13.08.2021

DIGI a reușit lovitura anului! Toți abonații trebuie să cunoască această informație

DIGI Communications N.V. a anunțat, vineri, 13 august 2021, rezultatele financiare aferente celor șase luni încheiate la 30 iunie 2021. Veniturile Grupului au atins 695 de milioane de Euro, în creștere cu 11,5% față de […]

Alimentele din comerț pline cu plumb. Pot provoca intoxicație severă. UE a transmis României să le scoată de pe piață, dar ele încă se găsesc în magazine
Cristina Melinte 13.08.2021

Alimentele din comerț pline cu plumb. Pot provoca intoxicație severă. UE a transmis României să le scoată de pe piață, dar ele încă se găsesc în magazine

Dublul standard la alimente face ca Românie să fie și mai expusă decât alte state membre ale Uniunii Europene. După numeroase studii și analize, oficialii de la Bruxelles au ajuns la concluzia că pe piață […]

Denise Rifai a recunoscut public de cine este îndrăgostită:
Andrei Anca 13.08.2021

Denise Rifai a recunoscut public de cine este îndrăgostită: „Iubitul meu….Este un om foarte dulce, pur”

Denise Rifai este astăzi una dintre vedetele care se bucură de o foarte mare popularitate. Emisiunea pe care i-a oferit-o Kanal D să o prezinte i-a adus un boom de imagine, iar ea se dedică […]

Se schimbă vârsta de pensionare și în România. Cât este acum în celelalte țări din UE. Lista completă
Cristina Melinte 13.08.2021

Se schimbă vârsta de pensionare și în România. Cât este acum în celelalte țări din UE. Lista completă

Vârsta de pensionare în România a fost un subiect amplu dezbătut în România și care a generat numeroase controverse. Într-un final s-a ajuns la o soluție. Cei care doresc pot munci până la 70 de […]

S-a aflat adevărul! Cine a dat presei informația că Florin Cîțu a făcut închisoare în SUA? Este o surpriză totală
George Tanase 13.08.2021

S-a aflat adevărul! Cine a dat presei informația că Florin Cîțu a făcut închisoare în SUA? Este o surpriză totală

Forfotă mare pe scena politică după ce un site de știri a publicat o informație compromițătoare despre premierul Florin Cîțu. Mai exact, când acesta avea 28 de ani și studia în SUA a fost arestat […]

Cine este românul care a câștigat astăzi aproape 1 milion de euro la LOTO 6/49. Biletul câștigător a costat doar 5,5 lei
Cristina Melinte 12.08.2021

Cine este românul care a câștigat astăzi aproape 1 milion de euro la LOTO 6/49. Biletul câștigător a costat doar 5,5 lei

Seara de joi a venit cu multă bucurie pentru un român, care de mâine se poate declara un om bogat. Acesta a câștigat aproape un milion de euro, ca urmare a extragerii LOTO 6/49.  Premiul […]

Alex Velea, enervat la culme de Culiță Sterp. Manelistul a vrut să se căsătorească cu Antonia. Detalii neștiute până acum
Andrei Anca 12.08.2021

Alex Velea, enervat la culme de Culiță Sterp. Manelistul a vrut să se căsătorească cu Antonia. Detalii neștiute până acum

Culiță Sterp este acum îndrăgostit la maxim de cea care-i va deveni soție în cel mai scurt timp, Daniela Iliescu. Cea de-a doua soție, pentru că prima a fost Carmen de la Sălciua, iar divorțul […]

Moment jenant pentru medicina românească. Cum au ajuns doctorii care conduc sistemul din Sibiu să se facă de râs în întreaga lume
Andrei Anca 11.08.2021

Moment jenant pentru medicina românească. Cum au ajuns doctorii care conduc sistemul din Sibiu să se facă de râs în întreaga lume

În ultimii ani, România s-a remarcat pe harta lumii prin distrugerea valorilor naționale și promovarea impostorilor în mai toate domeniile. Rezultatele se văd cu ochiul liber. Este suficient să aruncăm o privire peste clasamentele sportivilor […]

Adevărul: câți medici s-au vaccinat, de fapt până acum contra COVID-19. Care este județul fruntaș. Date oficiale
Cristina Melinte 10.08.2021

Adevărul: câți medici s-au vaccinat, de fapt până acum contra COVID-19. Care este județul fruntaș. Date oficiale

S-a comentat foarte mult pe tema vaccinării medicilor. Există țări care au obligat personalul medical la imunizare și se punea problema să se întâmple acest lucru și în România. Ministerul Sănătății a anunțat astăzi că […]

EXCLUSIV. Cauza decesului: de ce a murit omul cu cea mai mare pensie din România. Și fiul lui Gheorghe Bălășoiu s-a sinucis
Andrei Anca 05.08.2021

EXCLUSIV. Cauza decesului: de ce a murit omul cu cea mai mare pensie din România. Și fiul lui Gheorghe Bălășoiu s-a sinucis

Gheorghe Bălășoiu a ajuns celebru, după ce mass media a făcut publică pensia lui. Fost procuror și fost șef de penitenciar, acesta încasa cea mai mare pensie din România și chiar din Europa. El ajunsese […]