Moment jenant pentru medicina românească. Cum au ajuns doctorii care conduc sistemul din Sibiu să se facă de râs în întreaga lume

11 aug. 2021
Moment jenant pentru medicina românească. Cum au ajuns doctorii care conduc sistemul din Sibiu să se facă de râs în întreaga lume
Foto: Turnul Sfatului

În ultimii ani, România s-a remarcat pe harta lumii prin distrugerea valorilor naționale și promovarea impostorilor în mai toate domeniile. Rezultatele se văd cu ochiul liber. Este suficient să aruncăm o privire peste clasamentele sportivilor de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde am fost devansați de țări precum Kosovo sau Uganda pentru a înțelege unde ne aflăm.

Însă astăzi vom vorbi despre unul dintre cele mai jenante momente din istoria medicinii românești. Sibiul este considerat unul dintre centrele medicale importante din țară, cu aplecare spre cercetare, progres și inovație. Însă acesta este doar jumătate de adevăr. Pentru că dacă privim la ce s-au pretat doctorii care conduc sistemul de acolo, intrăm în pământ de rușine.

Medicii care au fentat sistemul dau lecții studenților. Cum este posibil?

Pentru a putea progresa în cariera universitară, medicii sunt obligați să publice numeroase articole științifice, în special ISI. Acestea sunt cel mai bine cotate, iar autorul primește 1.000 de puncte pentru fiecare dintre ele, adică echivalentul a 1.000 de ore de muncă. Trebuie menționat că nu oricine este capabil să întreprindă o cercetare atât de amplă încât să fie acceptată pentru publicare de revistele de specialitate.

Probabil pentru a fenta sistemul și a avansa în gradele universitare, mai mulți medici de top din Sibiu au publicat un articol ISI într-o revistă din Portugalia, dedicată VINURILOR, științei viticole. Da, ați auzit bine! Mai grav decât atât este faptul că articolul nici măcar nu a apărut în varianta oficială a revistei, ci pe un site piratat al acesteia, care oricum accepta absolut orice ar fi trimis oricine de planetă, contra cost.

Au publicat un articol despre hernie într-o revistă despre vinuri pentru a progresa în carieră. Lista rușinii

De ce ar vrea niște medici de top din Sibiu, cu funcții înalte să-și publice o lucrare științifică despre hernia de disc într-o revistă VITICOLĂ? Probabil pentru că una de medicină ar fi respins articolul și cum aveau nevoie de cele 1000 de puncte pentru a avansa în carieră, au luat-o pe scurtătură. Au ales să plătească apariția pe un site piratat al revistei portugheze. Momentul a fost unul deosebit de jenant pentru toți medicii care chiar lucrează în cercetare.

Articolul la care am făcut referire este semnat de nume cu rezonanță în medicina sibiană și nu numai: Dan Georgian Bratu (președintele Colegiului Medicilor din Sibiu, medic primar și șef de lucrări al Secției Chirurgie 2 din cadrul Spitalului Județean Sibiu), Radu Chicea (cel care a condus din postura de director medical Spitalul Județean, în prezent șeful Secției Obstetrică Ginecologie al acestui spital), dar și Ciprian Tănăsescu (medic primar și șef de lucrări al Secției Chirurgie 1 din cadrul Spitalului Județean Sibiu) și Alin Florin Mihețiu (medic specialist în chirurgie, în cadrul Spitalului clinic județean). Totodată, coautori ai acestor articole sunt medicii Adrian Boicean (medic primar interne, reprezentantul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu în Consiliul de administrație al Spitalului județean) și Livia Ognean (șefa secției de Neonatologie din cadrul Spitalului județean Sibiu, una din cele mai cunoscute nume din medicina sibiană prin activitatea sa inclusiv filantropică), scriu și jurnaliștii de la Turnul Sfatului.

Medicul Ciprian Tănăsescu, ȘEF DE LUCRĂRI al Secției Chirurgie 1 din cadrul Spitalului Județean Sibiu, are o reacție care te determină să-ți faci nu o cruce, ci minim trei.

Medicul Ciprian Tănăsescu se scuză spunând că este greu să publici ISI

”În România e foarte greu să publici articole cotate ISI. În primul rând pentru că, în România, suntem foarte în urmă cu ceea ce înseamnă dotarea cu tehnologie a chirurgiei. Prin urmare, e foarte greu să aduci ceva nou în chirurgie, căci noutățile sunt cotate ISI. Operațiile sunt standardizate de ani întregi, e foarte greu să vii cu ceva nou. Și atunci, noi încercăm pe studii mari, de pacienți, să aducem cercetări care să fie publicate în reviste cotate ISI. Dar și așa e foarte greu”, declara dr. Tănăsescu pentru Turnul Sfatului.

Deci dacă în România este greu să publici ISI ca și ȘEF de LUCRĂRI, cadru universitar, atunci mai bine alegem o revistă de vinuri din Portugalia, eventual și piratată, că cea oficială probabil ar respinge articolele despre hernia de disc. Probabil acesta este mesajul și pentru studenți. Apoi ne întrebăm de ce sistemul medical românesc este un haos de la un capăt la altul.

Oricât ne-am strădui este greu să înțelegem de ce cineva interesant despre știința viticolă ar dori să afle detalii despre ce se întâmplă cu operațiile de hernie. Dar cele 1.000 de puncte s-au dus către echipa de medici mai sus menționați, care apoi apar în fața studenților să-i învețe… despre ce oare?

Universitatea de Medicină din Sibiu s-a remarcat anul trecut și prin acuzații de fraudă, de tipul celor de la Sectorul 1, unde Clotilde Armand a cîștigat Primăria. Mai mulți studenți și medici au dezvăluit pentru VoceaBanilor.ro că la alegerile noului rector s-ar fi umblat la urne și s-ar fi adăugat voturi pentru prof. univ. dr. Sorin Radu. Astăzi acesta este rector al Universității Lucian Blaga din Sibiu, deși favorită detașată era prof. univ. dr. Livia Ilie.

În spatele lui, cu multă influență s-ar afla medicii pasionați de viticultură, menționați mai sus.

Și totuși se poate! 35 de articole ISI, sub îndrumarea renumitului chirurg cardiovascular, Victor Costache

Și dacă medicului Tănăsescu și colegilor lui, care conduc medicina din Sibiu, le-a fost greu să vină cu inovație în chirurgie și să nu se facă de râs publicând ISI pe site-uri piratate despre vinuri, Victor Costache, fostul ministru al Sănătății și fost conferențiar universitar la Universitatea din Sibiu a reușit imposibilul.

În urmă cu aproximativ cinci ani, acesta a implementat proiectul NextCardio la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, de unde practic a fost forțat să plece. De ce? Recitiți prima frază a articolului, aceea cu valorile și impostorii.

Dr. Jorn P. Meekel, parte a echipei NextCardio, a vorbit în cadrul conferinței de încheiere a proiectului, care a avut loc anul trecut, despre articolele de specialitate generate de cercetătorii care au lucrat la Sibiu timp de patru ani. Rezultatele obținute în cadrul NextCardio au fost transpuse în 35 de articole publicate în reviste de specialitate, indexate ISI (articole ”peer-reviewed”).

Și ghiciți ce? Nu se regăsesc pe site-uri pirtate despre vinuri. Deci domnule doctor Tănăsescu, SE POATE! Și nu doar unul, ci 35!

NextCardio a reunit medici de renume din întreaga lume și înseamnă progres și inovație care nu s-a mai întâlnit în România până acum, dar se pare că Universitatea de Medicină din Sibiu ar dori să-l oprească. Este greu de înțeles de ce. Probabil conducerea vrea să-i invețe pe studenți cum să fenteze legea și să publice articole ISI pe site-uri piratate, nu să contribuie cu adevărat la cercetare. Cam așa se văd lucrurile, făcând haz de necaz, căci situația este chiar dramatică în acest context.

Cine și de ce insistă să oprească progresul medicinii românești? Din nou!

”Centrul de cercetare înființat la Sibiu este doar o primă etapă finalizată cu succes. Practic, avem baza materială, o serie de softuri deosebit de complexe pentru dinamica fluidelor, adaptate simulării diverselor patologii din sistemul cardiovascular, calculatoare cu o putere foarte mare de calcul, servere, tehnologie laser pentru simulări în sistemul cardiovascular. Am format echipele necesare de tehnicieni și cercetători care pot lucra cu aceste programe, care pot utiliza simulatorul, precum și laserul Zeiss. Sperăm să câștigăm în continuare cât mai multe granturi, astfel încât echipa NextCardio să continue împreună.

Victor Costache este unul dintre cei mai buni medici cardiologi, pe plan internațional

N-a fost simplu să constituim echipa. Cel mai greu a fost să formăm specialiștii care lucrează cu aceste softuri de dinamică a fluidelor, cu o expertiză în special pe domeniul cardiovascular, deoarece chiar și la nivel mondial există puține centre în care se formează astfel de tehnicieni. A fost de mare ajutor colaborarea internațională în formarea acestor specialiști la Sibiu”, spunea doctorul Victor Costache, la finalul anului trecut.

Alături de el s-au aflat prof. Kak Khee Yeung și dr. Jorn P. Meekel, prof. Sherif Sultan și dr Niamh Hynes (Western Vascular Institute, Galway, Irlanda), precum și prof. Rodney White (UCLA Medical Center, SUA). De altfel, atragerea unui corp de experți cu renume mondial care să lucreze în cadrul proiecutului de la Sibiu a fost unul din obiectivele NextCardio.

Proiectul este unul foarte complex, iar rezultatele obținute sunt unele apreciate la nivel internațional și care efectiv au uluit lumea medicală din întreaga lume. Nu o să dezvolt tehnic ce reprezintă, însă în câteva cuvinte înseamnă o șansă în plus la viață suferinzilor, timp câștigat și reducerea chinului pacientului.

Dar mai multe surse medicale ne-au dezvăluit că mai mulți dintre medicii care și-au publicat articolul ISI în revista piratată despre vinuri doresc oprirea acestui proiect. Iar rectorul pe care l-au susținut practic în alegeri, adică prof. univ. dr. Sorin Radu este gata să pună punct cercetării autentice, ca semn de recunoștință pentru cei care-și publică articolele ISI în reviste piratate despre vinuri.

Aș spune mai multe, dar vă las să vă trageți concluziiile fiecare… Și să vă rugați să nu vă îmbolnăviți în România…