Averea imensă a lui Tzancă Uraganu. Cum a ajuns acesta milionar la doar 26 de ani

Averea imensă a lui Tzancă Uraganu. Cum a ajuns acesta milionar la doar 26 de ani
Tzancă Uraganu cu una din mașinile sale de lux

Tzancă Uraganu pe numele real Andrei Velcu este unul dintre cei mai populari cântăreți de manele la ora actuală. Melodiile lui strâng milioane de vizualizări și de cele mai multe ori ajung pe locul 1 în trending Youtube. Tânărul în vârstă de doar 26 de ani a strâns deja milioane de euro în conturile sale.

În urmă cu un an, Tzancă Uraganulîși prezenta vila luxoasă pe rețelele de socializare. Se află în Ploiești, are două etaje, iar costurile ei depășesc 500.000 de euro.

Tzancă Uraganu este milionar în euro, la doar 26 de ani

Cum a ajuns acesta să câștige sume imense? Din muzică pretinde el, însă cei care-l cunosc spun că în spate ar fi mult mai mult de atât.

Tzancă Uraganu se laudă și cu mașinile sale, extrem de scumpe, estimate și ele la câteva sute de mii de euro. Un BMW X5, un Lamborghini, dar și un Rolls-Royce se află în garajul său în acest moment.

Mai mult decât atât, cam tot ce se găsește în vila lui luxoasă este placat cu aur. Mobila a fost comandată special din străinătate, iar în interior, Tzancă Uraganu și-a construit și o sală de fitness cu aparate de cea mai bună calitate, pentru a se putea menține în formă.

Tzancă Uraganu, vizat și de ANAF

Manelistul a fost vizitat în anul 2017 de ANAF, care după mai multe postări ale acestuia pe rețelele de socializare a dorit să știe dacă a plătit impozite pe banii câștigați. El se lăudase că tocmai a achiziționat o mașină în valoare de 140.000 de euro.

Vila de lux, în care locuiește Tzanca Uraganu

“Nu ascund nimic, doar că nu sunt atât de bogat precum se crede. Sunt lăutar, nu ştiu ce vor de la mine. De cele mai multe ori, cânt de plăcere ori la prieteni, nu-i pot refuza. Mi-au stabilit impozit pentru bani pe care eu nu-i câştig la nunţi, mi-au zis că au dovezi din live-urile şi filmuleţele postate de diverşi pe Facebook-ul meu. Am 26 de ani, de unde să strâng eu averi la vârsta asta?”, a fost justificarea cântărețului.

Tzancă Uraganu, acuzat că și-a bătut crunt fosta soție și actuala iubită

Tzancă Uraganu a fost implicat în numeroase scandaluri de-a lungul timpului. Cel mai celebru este cel cu fosta lui soție, Lambada, de care a divorțat în anul 2019 pentru o altă femeie. Aceasta a cerut ordin de protecția și a povestit că manelistul a bătut-o crunt și a obligat-o chiar și să avorteze.

“Uitați, oamenii buni, ce hal de om este nemernicul de Tzanca Urganu!!! Un om fără Dumnezeu și fără scrupule. Și-a maltratat și bătut fosta soție pentru a avorta copilul lor!!! A fost forțată, bătută și obligată să și avorteze copilul!!!”, a fost un mesaj al unei prietene a fostei soții, împreună cu două fotografii ale acesteia care era desfigurată de la bătaie.

Tzancă Uraganu are în prezent o relație sentimentală cu Mădălina Miu, cu care s-a și căsătorit, însă nici relația cu ea nu a fost foarte roz. La un moment dat, aceasta a cerut și ea ordin de protecție împotriva manelistului, pe motivul că a fost bătută. La doar câteva zile, însă a renunțat la reclamația și s-a afișat din nou la brațul agresorului ei.