Suma imensă pe care o cere manelistul Dani Mocanu pentru o singură cântare. Tariful lui este extrem de piperat

Suma imensă pe care o cere manelistul Dani Mocanu pentru o singură cântare. Tariful lui este extrem de piperat
Sursa foto: Instagram

Manelistul a anunțat în iulie marea revenire în muzică, dar și participarea la noi evenimente pe scenă. După o perioadă de șapte luni în care s-a orientat spre credință, el și-a făcut o revenire în forță în preferințele publicului. În plus, a intrat și în trending pe YouTube odată ce s-a afișat cu actorul Jean-Claude Van Damme și se pare că au crescut și tarifele pe care le percepe.

Într-o postare pe contul său de YouTube el a anunțat că și-a refăcut forțele în această perioadă de absență și și-a îndeplinit promisiunea făcută în fața lui Dumnezeu. Clipul video prin care și-a anunțat revenirea în muzică i-a bucurat enorm pe cei care îl apreciază.

Revenire în forță cu tarife pe măsură

„Am avut o promisiune față de Dumnezeu. Cu ajutorul lui Dumnezeu, după șapte luni de zile am îndeplinit promisiunea respectivă. În momentul de față pot să mă întorc în muzică, nu vreau să vorbesc mult, să vă plictisesc, mă întorc în muzică. Doamne, te iubesc, și atât. Ne vedem pe scenă. Am 28 de ani și nimic pana în prezent nu mi-a adus o satisfacție sufletească mai mare decât aceasta de a aduce câteva suflete pe calea Lui Dumnezeu. Acum mă întorc. Vă iubesc!”, a postat Dani Mocanu pe canalul său de YouTube.

Și nu a fost greu să revină pentru că imaginile cu el și Jean-Claude Van Damme au fost distribuite de o mulțime de persoane în mediul online și artistul a urcat rapid în preferințele publicului din România.

Se pare că, după ce a ajuns din nou în atenția publicului și în tending pe YouTube s-ar fi modificat și tarifele percepute de acesta. Mai nou, pentru un singur eveniment acesta ar cere sume cuprinse între 5.000 și 10.000 de euro. În plus, pe lângă tariful perceput pentru aceste evenimente, Dani Mocanu mai păstrează și banii pe care îi primește din dedicații, transmite Kanal D.