Se dau bani de la stat. Acești români sunt singurii care vor primi ajutor în 2021

Se dau bani de la stat. Acești români sunt singurii care vor primi ajutor în 2021

Bugetul de stat din acest an prevede înghețări atât în domeniul pensiilor cât și în domeniul sporurilor bugetarilor. Există însă o categorie de oameni care vor beneficia de bani de la stat și în anul 2021.

Persoanele cu handicap nu trebuie să își facă griji. Statul oferă în continuare ajutor acestor români și în anul 2021. Sunt vizate persoanele care suferă de un handicap şi au nevoie de îngrijire pe termen lung, adică trebuie să depăşească perioada de 60 de zile.

Cine primește banii

În categoria persoanelor cu handicap se încadrează persoanele care au nevoie de îngrijire la domiciliu, la centrele de zi, ori în centrele rezidenţiale. În cazul acestor persoane, statul oferă o indemnizație specială atât pentru ele, cât și pentru cei care îi îngrijresc sau îi însoțesc.

Cine se încadraeză în această categorie? ei bine, sunt vizate persoanele cu handicapt care nu se pot adapta mediului social prin deficienţe fizice, sezonriale, pishice sau mentale, care nu pot avea o viaţă socială egală cu oamenii de rând.

În anul 2021, persoanele care se află într-o astfel de situație trebuie să își depună dosarul de încadrare. Acesteia urmează să îi fie atribuit un grad de handicap, urmând să primească o sumă de bani în funcţie de gradul care îi va fi stabilit.

Criteriile impuse de stat

Există și o serii de criterii impuse de stat. Astfel, vor avea dreptul la îngrijire persoanele care sunt cetăţeni români şi sunt încadraţi într-un tip (fizic, auditiv, somatic, mintal, psihic, asociat sau boli rare) şi grad de handicap (uşor, mediu, accentuat şi grav).

Ce trebuie să facă o persoană pentru a beneficia de acest ajutor? Ei bine, o persoană cu un grad de handicap care doreşte să beneficieze de ajutorul unui însoţitor, însemând un asistent personal profesionist, nu trebuie să aibă un spaţiu de locuit sau să aibă venituri care depăşesc salariul mediu pe economie.

Câți bani de se dau

Dacă vă întrebați în ce constă ajutorul de la stat, ei bine, indemnizaţia lunară diferă de la o persoană la alta. Astfel, 350 lei vor primii adulţii cu handicap grav şi 250 lei cei care au un handicap accentuat.

De asemenea, se va acorda şi un buget complementar lunar. 150 lei pentru adulţii cu handicap grav, 110 lei pentru cei cu un handicap accentuat şi 60 lei pentru cei cu unul mediu.

În ceea ce privește situația copiilor care suferă de handicap, părintele sau reprezentatul lui legal va primi o sumă de bani care variază în funcție de probleme. 300 lei dacă e vorba de un handicap grav, 175 lei handicap accentuat şi 60 de lei pentru cei care au un handicap mediu.

Salariul însoțitorilor este unul mai consistent. Aceștia vor încasa lunar suma de 1.263 lei.