Pe cine au ales Simona Halep și Toni Iuruc să le fie nași. Sunt milionari

Pe cine au ales Simona Halep și Toni Iuruc să le fie nași. Sunt milionari
Simona Halep și Toni Iuruc. Sursa foto: Instagram

Mâine este zi mare pentru Simona Halep, urmând să aibă loc cununia civilă a jucătoarei de tenis cu Toni Iuruc. Pregătirile sunt în toi la Constanța, acolo unde se va ține evenimentul, la care sunt așteptați peste 300 de invitați.

Emoțiile sunt mari în familia Halep în ceea ce privește evenimentul de mâine. Tatăl jucătoarei a vorbit despre eveniment și a dezvăluit cine vor fi cei doi nași. Conform spuselor acestuia, nașii vor fi Dani Caramihai și soția acestuia.

„I-am cunoscut, cum să nu îi cunosc. Domnul Caramihai este un om … Extraordinar. Vor fi alături de noi, mâine, evident”, a declarat Stere Halep pentru Fanatik.

Cine este Dani Caramihai

Dani Caramihai, naşul Simonei Halep este cofondator și directorul general al clubului unde are loc marea petrecere după cununia civilă. Acesta este cunoscut drept „Regele Nopţilor Albe” sau unul dintre cei patru Fratelli. El și-a construit un adevărat imperiu care îi aduce anual venituri de aproximativ 10 milioane de euro. Afacerea, pornită de cei patru, Liviu şi Mihai Popescu, Dani Caramihai şi Nicu Mărgeanu au pornit totul de la investiție inițială de doar 170.000 de euro.

Simona Halep a fost dată de gol în privința căsătoriei chiar de fostul mare tenismen Ilie Năstase. Sportiva a confirmat, de asemenea, la revenirea în țară după eliminarea de la US Open 2021.

„Domnul Năstase m-a dat de gol. Da, ne vom căsători săptămâna viitoare, e un eveniment frumos, am emoții. Emoțiile sunt diferite de cele de la un Mare Șlem, e partea personală”, a spus Simona Halep.

Simona Halep și Toni Iuruc s-au logodit la începutul lunii iunie după o relație care a început între cei doi în vara anului 2019. Ei s-au cunoscut la doar câteva luni după ce Toni Iuruc s-a despărțit de a doua sa soție, Liana. Toni Iuruc a mai fost căsătorit și cu Arina, un fotomodel cunoscut în România. Alesul Simonei Halep mai are un copil din mariajele anterioare.