Orașul care îți oferă 33.000 de dolari ca să te muți în el. Ce condiții importante trebuie, însă respectate

Orașul care îți oferă 33.000 de dolari ca să te muți în el. Ce condiții importante trebuie, însă respectate

De cele mai multe ori, atunci când cineva îndrăznește să viseze, calea spre împlinire acestui vis nu este întotdeauna ușoară. Totuși, dacă ai visat la o nouă viață, a apărut o oportunitate de a trăi în frumoasele sate italiene. În plus, ți se oferă lunar bani.

Mai exact, regiunea Calabria din sudul Italiei oferă până la 33.000 de dolari persoanelor dispuse să se mute în unele dintre cele mai frumoase zone rurale ale sale. De ce s-a luat însă această măsură? Explicația este una simplă: pentru a opri și inversa declinul populației din regiune.

Trebuie să porniți o afacere sau să vă angajați

Satele de aici sunt puțin populate și au o populație mai mică de 2.000 de locuitori. Odată cu schimbarea adresei dumneavoastră, administrația locală vă va oferi și un venit lunar. Vor face acest lucru numai cu condiția ca noii rezidenți fie să-și înceapă propria afacere, fie să se angajeze în cadrul unui business local deja existent.

Gianpietro Coppola, primarul unuia dintre orașele implicate în acest program, afirmă că se dorește a fi un experiment de incluziune socială.

„Vrem să atragem oamenii care sunt dispuși să locuiască în regiune, care să se poată bucura de frumusețile din regiune și să folosească locațiile neutilizate ale orașului, cum ar fi săli de conferințe, totul având acces la internet de mare viteză. Turismul impredictibil și casele de un euro nu sunt cele mai bune modalități de a relansa sudul Italiei”, a declarat oficialul.

Există unele reguli care vin împreună cu această viață confortabilă

Toți solicitanții trebuie să aibă până în 40 de ani și să fie dispuși să se mute în termen de 90 de zile de la primirea în cadrul programului. Cei care intră în program vor primi între 950$ și 1200 $ pe lună, timp de doi – trei ani sau o subvenție unică pentru a ajuta la lansarea unei noi afaceri sau activități, inclusiv un motel, un restaurant, un bar, o fermă rurală sau un magazin.

Până în prezent, peste 832.000 de dolari au fost alocați pentru acest program. Orașele implicate până în prezent sunt Aieta, Albidonia, Bova, Caccuri, Civita, Samo și Precacore, Sant’Agata del Bianco, San Donato di Ninea și Santa Severina.