Dan Negru a adus audiențe record de-a lungul anilor la orice emisiune și este unul dintre cei mai bine plătiți oameni din televiziune. În ciuda banilor câștigați, acesta nu i-a pus la saltea ci i-a investit în diverse afaceri și putem enumera doar câteva care vizează domniile imobiliar și, mai nou, agricultură. Ce afaceri are Dan Negru și ce sume câștigă?
Voci apropiate binecunoscutului prezentator spun că Dan Negru nu ar fi o persoană foarte darnică, ba chiar se spune că ar fi „strâns la pungă”. Prezentatorul TV care a câștigat și titlul de „Regele Audiențelor”, având în vedere ratingurile ridicate pe care le-a produs, nu a stat degeaba cu banii pe care i-a câștigat din televiziune, chiar dacă sumele au mai scăzut în ultima vreme.
Concret, firma sa care se ocupă cu activități de creație și interpretare artistică, DNC Impact SRL, a înregistrat în anul pandemic 2020 o cifră de afaceri de 964.675 lei. Suma este ce-i drept ceva mai mică decât în 2019, dar având în vedere situația de anul trecut este de înțeles. Cu toate acestea, lunar tot au intrat în firma sa aproximativ 16.000 de euro, sumă care nu este deloc de neglijat. Marea majoritate a acestor bani reprezintă onorariile pe care prezentatorul tv le-a încasat din aparițiile sale. Dacă tragem linie, la final de an firma lui Dan Negru a avut un profit net de 452.199 lei, adică aproximativ 90.000 de euro.
După cum spuneam, cifra de afaceri înregistrată de DNC Impact SRL a fost în ușoară scădere față de anul 2019, atunci când s-a ridicat la 1.195.800 lei. Pe de altă parte, profitul a crescut în 2020 față de 2019, când a fost de 403.936 lei.
Trebuie menționat că nu totul merge ca pe roate în afacerile lui Dan Negru, pentru că DNC Impact SRL apare și cu datorii, care se ridică la 1,4 milioane de lei, potrivit datelor Ministerului de Finanțe. Toate acestea fiind spuse, firma sa, care este înregistrată în Timiș, a fost prima în top pe domeniul ei de activitate și a fost pe locul doi în ceea ce privește cea mai profitabilă firmă.
Dan Negru are mai multe afaceri în domeniul imobiliar, acesta deținând patru clădiri în București și Timișoara. El le-a închiriat și încasează lunar nu mai puțin de 50.000 de euro. De asemenea, în 2020 el și-a închiriat și vila pe care o ridicase în 2006 și s-a mutat în alt imobil din centrul Bucureștiului. Vila sa cu o valoare de 450.000 de euro are o grădină impresionantă de aproape 1.300 mp și este situată în apropiere de Capitală.
Nu în ultimul rând, el este implicat și în agricultură, ținând cont că a moștenit de la bunicii săi mai multe hectare de teren agricol în apropiere de Timișoara. Prezentatorul tv a văzut și aici o șansă de profit și a angajat oameni care să-i muncească pământurile, iar ulterior el vinde porumbul și grâul rezultat.