Încă din momentul în care s-a descoperit o nouă variantă a coronavirusului, mai multe țări au impus o serie de restricții de circulație spre și dinspre Marea Britanie, pentru a evita o adevărată catastrofă. Spre deosebire de formele de COVID, întâlnite până acum, noua variantă are un mare avantaj.
Cercetării se arată pesimiști cu privire la evoluția noii tulpini a coronavirusului. Aceștia susțin că virusul care a suferit mutații se răspândește din ce în ce mai repede în Marea Britanie, iar dacă până acum copiii erau în siguranță, odată, cu noua variantă de COVID, aceștia sunt la fel de predispuși la infectare ca și adulții, scrie Reuters.
Oamenii de știință sunt de părere că spre deosebire de virusul obișnuit, noua formă de COVID are un mare ”avantaj” din punct de vedere al transmiterii. La doar câteva săptămâni de la debut, noua tulpină a coronavirusului a început să domine sudul Marii Britanii, iar în scurt timp s-ar putea extinde în întreaga țară.
”Avem un grad mare de certitudine că această variantă are un avantaj din punct de vedere al transmiterii față de alte variante ale virusului din Marea Britanie”, a declarat Peter Horby, profesor de boli infecțioase la Universitatea Oxford și președinte al Nervtag.
De asemenea, un alt epidemiolog a subliniat faptul că există o serie de indicii care arată că noul coronavirus infectează copiii la fel de ușor ca adulții, însă e nevoie de o atentă supraveghere pentru a obține informații clare.
”Există indicii că are o înclinație mai mare în a infecta copiii. Încă nu am stabilit nicio cauză a acestui fapt, dar îl putem vedea în datele actuale. Vom avea nevoie de și mai multe date pentru a vedea cum se va comporta în continuare”, a spus și Neil Ferguson, profesor și epidemiolog la Colegiul Imperial din Londra, și el membru al Nervtag.
Wendy Barclay, profesor și specialist în virusologie la Colegiul Imperial vine cu încă o teorie privind infectarea copiilor. Aceasta susține că ”printre mutațiile noile variante sunt și unele ce privesc modul în care Sars-Cov-2 intră în celulele umane, ceea ce ar putea însemna că și „copiii sunt, poate, la fel de sensibili la virus ca adulții”.
”De aceea, ținând cont de tiparele manifestate, este de așteptat ca mai mulți copii să fie infectați”, a mai spus profesorul Barclay.
România a luat măsuri drastice la fel ca și restul țărilor europene. A fost restricționat transportul către și dinspre Marea Britanie, iar mii de români s-au trezit într-o situație fără precedent.
Raed Arafat, secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne a abordat și el acest subiect. El a precizat că persoanele care se infectează cu noua tulpină de coronavirus au aceleaşi simptome cunoscute până acum, singura diferență fiind că aceasta se răspândeşte mult mai repede.
”Tulpina, într-adevăr, are o contagiozitate mai mare. Cei care se îmbolnăvesc, chiar dacă creşte numărul lor şi poate să aibă un impact asupra sistemului sanitar, nu înseamnă că va creşte şansa ca ei să aibă o boală mai gravă prin noua tulpină. Noua tulpină se pare că duce la simptomele şi la semnele şi la procentele de agravare pe care le are şi tulpina care e predominantă şi pe care am şi avut-o până acum.
Dar faptul că se răspândeşte mult mai repede, faptul că există şansa ca răspândirea ei să fie cu 70 la sută mai agresivă ca şi infecţiozitate, normal, poate să crească brusc numărul celor infectaţi”, a declarat Raed Arafat la Digi24.
De asemenea, șeful DSU a mai precizat că românii trebuie să intre deloc în panică, autoritățile luând deja toate măsurile necesare pentru a ține situația sub control.