Cine se află în spatele giganului OLX? Femeia care a produs sute milioane de euro pentru alții

Cine se află în spatele giganului OLX? Femeia care a produs sute milioane de euro pentru alții
Cristina Gheorghițoiu

Grupul OLX, din care face parte și OLX.ro este lider pe piața locală atunci când vine vorba de anunțuri. Compania s-a dezvoltat de la an la an, iar în anul 2017, deja își crescutse veniturile cu 80% față de anul precedent, iar profitul de patru ori. Mai exact 4,2 milioane de euro. Ritmul a fost menținut, iar în spatele acestei reușite de excepție se află o femeie.

Cristina Gheorghițoiu are astăzi 38 de ani și este absolventă a Universității din București, secția Turism. Au urmat apoi încă doi ani de studii la Academia de Studii Economice, pe același domeniu, dar orientarea ei profesională a fost alta. În 2012 ajungea Business Manager la OLX, care era la început de drum în România la acel moment.

Cum a ajuns Cristina Gheorhițoiu la conducerea OLX

Cariera ei s-a dezvoltat foarte rapid, iar performanțele sale au condus-o până în cea mai de top poziție, General Manager OLX. A dezvoltat și alte produse de succes în grup, tot de anunțuri, storia.ro și autovit.ro.

Grupul OLX România aparține de gigantul Naspers din Africa de Sud, ca şi eMAG. În 2019 înregistra afaceri de 137 mil. lei (28,9 mil. euro), mai mari cu 29% faţă de anul precedent, şi un câştig net de 42,3 mil. lei, mai mare cu 54% față 2018.

În aprilie 2020, Cristina Gheorghițoiu ajungea General Manager OLX România, Portugalia, Bulgaria și Bosnia. La un moment dat a realizat că postul pe care-l are înseamnă 5.000 de oameni în subordine, ceea ce i s-a părut foarte mult. În corporații oamenii sunt înlocuibili, iar ea își dorea să poate interacționa cu fiecare om în parte.

După zece luni în această poziție de top și o carieră în care a atins apogeul, Cristina Gheorghițoiu a decis să părăsească compania pentru a se dedica unei alte profesii, coaching-ul.

De ce a decis să părăsească OLX

„Cred foarte mult în creşterea constantă şi că la un moment dat, oricât de frumoasă ar fi o călătorie, trebuie să o închizi ca să poţi începe altceva. Eu am fost foarte concentrată pe tot ce a ţinut de OLX şi cred că am luat extrem de multe pe plan personal de aici, dar am şi oferit înapoi”, a mărturisit ea într-un interviu acordat Ioanei Matei, redactorul șef de la Business Magazin.

Cristina Gheorhițoiu nu a dorit să aibă în subordine 5.000 de oameni, iar astăzi vrea un job car esă o împlinească și să nu-l mai simtă ca pe o muncă. Vrea să facă totul din plăcere.

„Am apreciat foarte mult relaţiile cu oamenii, în corporaţie cumva ei sunt înlocuibili, iar eu cred, poate într-un mod naiv, că fiecare om contează foarte mult şi eu vreau să interacţionez cu fiecare şi să-mi iau energie din asta. Aş vrea un stil de viaţă şi profesional care să nu se simtă ca fiind muncă. Nu îmi place să delimitez foarte mult cine suntem la birou faţă de cine suntem acasă şi cred că nu putem să fim prezenţi doar într-o arie a vieţii noastre, fie aceasta personală sau profesională. Nu putem să investim toată energia într-o singură direcţie”, a conchis fostul manager general OLX.

Și Irina Scarlat, care avea un job similar la Revolut a anunțat că părăsește compania pentru a se dedica mai mult creșterii fiului său. Se pare că pandemia a însemnat și mai multă muncă și cei din poziții de top au decis că vor să mai și trăiască.