Cea mai utilizată aplicație de mesagerie din lume vine cu o nouă funcție. Ce vor putea face de acum utilizatorii

Cea mai utilizată aplicație de mesagerie din lume vine cu o nouă funcție. Ce vor putea face de acum utilizatorii

WhatsApp este una dintre cele mai utilizate servicii de mesagerie mobilă din întreaga lume, iar pe lângă serviciile de chat pe care le oferă, începând de astăzi, aplicația va mai avea o nouă funcție.

De la chat, la cumpărături, așa se poate descrie noua funcție a WhatsApp-ului. Potrivit AFP, serviciul de mesagerie mobilă, deținut de Facebook a anunțat introducerea funcției de ”coș de cumpărături”.

Noua funcție le permite utilizatorilor să își facă cumpărăturile dorite, mult mai simplu, prin intermediul aplicației.

„Cu aceste coşuri de cumpărături, oamenii pot răsfoi un catalog, selecţiona multiple produse şi trimite o comandă sub forma unui singur mesaj”, a explicat WhatsApp într-o postare pe blog în care precizează că această opţiune va fi disponibilă în întreaga lume, chiar de astăzi.

WhatApp se extinde

Noua funcție nu a fost aleasă la întâmplare. Prin noul serviciu oferit utilizatorilor, WhatsApp își dorește să atragă comercianţi şi companii pe aplicaţia sa WhatsApp Business, pentru a-şi gestiona comenzile şi schimburile cu clienţii.

Pe lângă acest lucru, compania își doreșe și să îi încurajeze pe cei 1,5 miliarde de utilizatori individuali din întreaga lume să îşi facă cumpărăturile via aplicaţia sa.

Noua mișcare făcută de WahtAapp este una destul de mare, deoarece dezvoltarea tranzacţiilor pe serviciul de mesagerie este crucială pentru companie care, în pofida adoptării sale pe scară largă, nu câştigă bani din publicitate.

De asemenea, un alt lucru important de știut este că aplicaţia WhatsApp nu dispune până în momentul de față de un serviciu de plăţi integrat.