Ce salariu imens își plătea tatăl lui Britney Spears din banii fiicei sale. În plus îi controlează în continuare și toată averea

Ce salariu imens își plătea tatăl lui Britney Spears din banii fiicei sale. În plus îi controlează în continuare și toată averea

Tatăl celebrei cântărețe Britney Spears, ar fi profitat din plin de pe urma fiicei sale din 2008 și până în prezent. Noul avocat al vedetei vrea acum să-l înlăture pe Jamie Spears și a depus o petiție în acest sens la Curtea Superioară din Los Angeles.

Potrivit avocatului cântăreței, Mathew Rosengart, tatăl ei pare să fi „profitat frumos” de pe urma fiicei sale din 2008, atunci când, în urma unui aranjament, a fost numit responsabil de averea acesteia. Rosengart mai spune că „există numeroase semne de întrebare cu privire la potențialele abateri ale domnului Spears, inclusiv conflict de interese, abuz al poziției sale și cheltuirea evidentă a averii doamnei Spears”.

Încasa mai mulți bani pe lună decât Britney Spears

Potrivit petiției depuse, tatăl ei a luat un procent din câștigurile acesteia, ca și cum ar fi fost managerul fiicei sale, deși el nu îndeplinea un astfel de rol. Astfel, Jamie Spears a luat un procent de 1,5% din câștigurile cântăreței, în valoare de cel puțin 2,1 milioane de dolari și ar fi primit, de asemenea, un comision de 2,95% pentru turneul „Femme Fatale” al fiicei sale din 2011, care înseamnă aproximativ 500.000 de dolari.

De asemenea, avocatul remarcă faptul că Jamie Spears și-a plătit un salariu de 16.000 de dolari pe lună, cu 2.000 de dolari mai mult pe lună decât primește fiica sa, plus încă 2.000 de dolari pentru cheltuielile de birou.

În plus, susține Rosengart, Jamie Spears a adus mai multe echipe scumpe de avocați pentru propria reprezentare legală, plătite din banii cântăreței. Una dintre firme, Holland & Knight, a perceput peste 1,3 milioane de dolari doar din octombrie 2020 până în iunie 2021 pentru a-l reprezenta pe Jamie Spears în anumite litigii.