Unii dintre noi mănâncă doar când le este foame, pe când alții preferă să opteze pentru un stil de viață cât mai sănătos, însă adevărul este undeva la mijloc. Probabil nu știai, însă există anumite ore la care ar trebui să luăm masa, în caz contrar, ne-am putea confrunta cu probleme reale de sănătate.
Un studiu realizat recent arată legătura dintre mesele luate la ore târzii și acumularea de kilograme nedorite. Concluzia este că persoanele care obișnuiesc să ia ultima masă la ore târzii, s-ar putea confrunta cu obezitate dar și cu sindromul metabolic, scrie voxbiz.ro.
Studiul, publicat în Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, arată că o cină luată la ore târzii este asociată cu creșterea în greutate, dar și cu creșterea nivelului de zahăr din sânge. Pe lângă acest aspect, o astfel de masă poate și agrava toleranța la glocoză și totodată poate reduce cantitatea de crismi care se arde altfel.
Totuși, acest lucru nu este valabil pentru toată lumea. Cercetătorii susțin că efectul consumului caloric diferă de la o persoană la alta și depinde atât de vârstă, dar și de ora de culcare.
În timpul studiului, cercetătorii au avut 20 de voluntari sănătoși, dintre care 10 bărbați și 10 femei, pentru a vedea cum au metabolizat cina mâncată la ora 22:00, comparativ cu cina luată la ora 18:00.
Deși au mâncat la ore diferite, toți voluntarii s-au culcat la ora 23:00, iar rezultatele au fost cel așteptate. Cantitatea de grăsime ingerată ”arsă” a fost mai mică pentru cei care au luat masa mai târziu, chiar dacă toți voluntarii au avut același meniu.
Un lucru important de știut este faptul că acest studiu a fost unul destul de detaliat și complet, așa că pe lângă aspectele legate de grăsime, participanții au dat probe de sânge la fiecare oră în timpul petrecut în laborator, au fost supuși studiilor de somn și scanărilor grăsimii corporale și li s-a stabilit rata de ardere a grăsimilor.
Totuși, pentru ca studiul să fie confirmat complet, este nevoie de mai multe experimente care să confirme aceste lucruri.
Probabil te întrebi de ce este atât de importantă ora mesei. Ei bine, totul începe de la micul dejun. Multe persoane trec peste această masă importantă a zilei, sau o au destul de sărăcioasă, așa că senzația de foame va apărea mai repede decât s-ar fi așteptat. Astfel, de multe ori ne este foame la ore târzii și nu descoperim care este cauza.
De cele mai multe ori aceste lucrui se întâmplă în cazul persoanelor care lucrează în ture de noapte, sau în cazul persoanelor care se consumă din punct de vedere emoțional, asta pentru că multe persoane își gestionează emoțiile mâncând mai mult.
Dincolo de ora mesei însă, trebuie să ținem cont și de cantitate. Dacă alegem să consumăm mai puține calorii și avem o masă mai sărăcăcioasă, indiferent de oră, impactul asupra organismului nu va fi atât de mare.
Cu alte cuvinte, persoanele care își doresc o siluetă perfectă, își doresc să fie energice și totodată să aibe un organism sănătos, trebuie să țină cont de acest lucru: mese cât mai sănătoase, sărace în calorii, dar și la ore rezonabile. Alimentația joacă un rol esențial în viața noastră, așa că nu trebuie să fim neglijenți.