Bill Gates îi dă lecții lui Elon Musk. Ar folosi banii pentru vaccinuri, nu pentru călătorii în spațiu

Bill Gates îi dă lecții lui Elon Musk. Ar folosi banii pentru vaccinuri, nu pentru călătorii în spațiu
Elon Musk, cel mai bogat om din lume

Elon Musk și Bill Gates se numără printre miliardarii planetei. Cu toate aceste, există anumite critici și reproșuri între ei. Fondatorul Microsoft a vorbit despre noua realizare a fondatorului Tesla, dar și despre impactul ei asupra mediului.

Bill Gates consideră că nu este atât de important ca oamenii să ajungă în spațiu. Pentru el, soluția cea mai bună ar fi ca oamenii să se concentreze pe industriile care poluează masiv planeta, și nicidecum pe călătoriile pe o altă planetă.

Bill Gates se bucură de contribuția lui Elon Musk

Cu toate acestea, Bill Gates nu are de ce să critice munca fondatorului Tesla. El consideră că este important ceea ce a făcut pentru schimbările climatice prin creațiile sale de-a lungul timpului.

”Ei bine, este important să spunem că ceea ce Elon a făcut cu Tesla este una dintre cele mai mari contribuții (în bine) la schimbările climatice pe care le-a făcut vreodată cineva. Și știi, subestimarea lui Elon nu este o idee bună”, a spus Bill Gates recent, în cadrul unui podcast, la New York Times.

Ideile lui Elon Musk sunt bune, însă nu sunt genul lui Bill Gates. El a precizat că nu este un iubitor al spațiului și este sceptic în privința rachetelor.

Sunt probleme mai mari pe Pământ decât pe Marte

Bill Gates a mai adăugat că într-adevăr, Tesla, dar  și alte companii asemănătoare, fac o treabă grozavă la ”lucruri ușoare, cum ar fi autoturismele”, însă există și industrii mai grele de care ar trebui să se ocupe pentru a avea un impact climatic pozitiv.

El a mai adăugat că mașinile și electricitate sunt doar o treime din întreaga problemă și ar fi cazul ca cineva să se ocupe și de restul.

”Practic nu facem suficient pentru industriile mari: oțel, ciment, carne. Și, din păcate, lucrurile la care se gândesc oamenii – electricitatea, autoturismele – reprezintă o treime din problemă. Deci, trebuie să lucrăm la celelalte două treimi”, a continuat fondatorul Microsoft.

Bill Gates nu ar plăti să meargă în spațiu

Bill Gates a mai vorbit și despre suma pe care o cere Elon Musk pentru o călătorie în spațiu. Fondatorul Microsoft a mărturisit că preferă să își cheltuie banii pe vaccinuri decât să călătorească în spațiu și să salveze vieți.

”N-aș da mulți bani (pe o călătorie în spațiu). Mai bine cumpăr vaccinuri împotriva rujeolei și pot salva o viață cu 1.000 de dolari. Deci orice fac, mă gândesc întotdeauna, OK, aș putea cheltui 1.000 de dolari cumpărând vaccinuri împotriva rujeolei”, a  mai spus Bill Gates în final.