Vlad Voiculescu s-a făcut de râs în public. De ce l-a acuzat, mai nou, pe premierul Florin Cîțu

Vlad Voiculescu s-a făcut de râs în public. De ce l-a acuzat, mai nou, pe premierul Florin Cîțu
Vlad Voiculescu a fost ministru al Sănătății și în Guvernul Cioloș

Vlad Voiculescu continuă să se facă de râs, după ce a fost demis de la ministerul Sănătății de premierul Florin Cîțu. Deși cât timp a deținut acest portofoliu, a fost rugat insistent de mass media să dea declarații, acesta a preferat să se ascundă în spatele secretarului de stat, Andreea Moldovan și să nu spună nimic.

Acum Vlad Voiculescu a început un turneu pe la toate televiziunile, unde nu ezită să lanseze acuzații pe bandă rulantă la adresa colegilor de guvernare și în special a lui Florin Cîțu. Mai întâi acesta a anunțat că numărul morților de COVID-19 este mult mai mare comparativ cu cel raportat, fără să aibă vreo dovadă, iar acum insistă să fie repus în funcție tot el.

Noi acuzații la adresa premierului Florin Cîțu

Cu toate acestea, liberalii rămân fermi pe poziție și au promis că Vlad Voiculescu nu va mai reveni la cârma ministerului Săntății și au cerut celor de la USR-PLUS să vină cu un alt nume.

Invitat la Prima Tv, în emisiunea lui Dragoș Pătraru, fostul ministru s-a făcut din nou de râs cu o serie de declarații jenante. Imaginea lui se prăbușește încet, dar sigur. Deși s-au investit milioane în profilul lui mesianic, acum începe să arate cu adevărat cine este: un om slab, care scuturat de marketing rămâne vid.

Florin Cîţu a folosit ce s-a întâmplat la Foişor ca să întrebe dacă mai există onoare. În momentul ăsta, acest om nu mai are susţinerea propriilor colegi din Guvern, nu mai are susţinerea unei bune părţi a coaliţiei. În condiţiile astea, ideea că dumnealui nu şi-a prezentat deja demisia nu are nicio legătură cu onoarea”, a spusVlad Voiculescu.

Pleacă Vlad Voiculescu de la USR-PLUS dacă rămâne Florin Cîțu premier?

„În ultimele zile eu sunt şocat, nu ştiu dacă avem de a face cu un nou Ponta sau… poate că e o întâmplare, poate că e nervos în perioada asta şi nu-l mai înţeleg eu, dar ce se întâmplă în ultimele zile mi se pare pur şi simplu halucinant. Eu nu cred că liderul unei echipe poate să mai fie acolo ca lider al echipei dacă nu are niciun fel de spirit de echipă, dacă foloseşte orice breşă, orice mică problemuţă, falsă câteodată, ca să dea într-un membru al echipei”, a adăugat Voiculescu.

Acesta a fost întrebat ce va face în cazul în care USR-PLUS va numi  pe altcineva la Ministerul Sănătăţii, acceptându-l pe Florin Cîţu în funcţia de premier.

„O să văd cum pot să servesc interesul public în contextul ăsta”, a răspuns Voiculescu care a subliniat că nu va pleca din USR-PLUS.