Suma imensă pe care i-o plătește Antena 1 lui Ștefan Bănică pentru prezența la X-Factor! Delia, Florin Ristei și Loredana ar lua de patru ori mai puțin

Suma imensă pe care i-o plătește Antena 1 lui Ștefan Bănică pentru prezența la X-Factor! Delia, Florin Ristei și Loredana ar lua de patru ori mai puțin
Ștefan Bănică Junior este unul dintre cei mai în vogă artiști din România

Ediția de anul acesta a X-Factor a fost una care s-a bucurat de mai mult succes, comparativ cu precedenta și pare că și producția a fost mult mai inspirată. Andrada Precup, adolescenta nevăzătoare de doar 17 ani a impresionat întreaga Românie cu vocea ei și a câștigat marele trofeu. Ea a făcut parte din echipa lui Ștefan Bănică.

Artistul este și cel mai scump dintre cei patru jurați. Până în urmă cu câțiva ani, el era una dintre vedete de bază ale Pro Tv. Ani de-a rândul a fost lider de audiență cu emisiunea fenomen, Dansez pentru tine, pe care o prezenta împreună cu Iulia Vântur. Dar schimbarea managementului nu a fost deloc bine primită de echipa de producție condusă de Mona Segall, care s-a mutat la Antena 1.

Suma cu care Antena 1 l-ar plăti pe Ștefan Bănică pentru un sezon X-Factor

Ștefan Bănică a urmat-o și astfel a devenit un abonat al producțiilor de la acest post. Însă unul pe bani foarte mulți. Pentru rolul de jurat la F-Factor, pe sezon, acesta ar primi 200.000 de euro, conform stiridirecte.ro.

Aceeași sursă susține că onorariul său este de patru ori mai mare decât al celorlalți trei jurați: Delia, Florin Ristei și Loredana, care ar încasa doar 50.000 de euro pe sezon.

Florin Ristei, Delia, Loredana și Ștefan Bănică Jr – Juriul X-Factor 2020

De altfel, Florin Ristei este cel mai nou membru al juriului, el însuși fiind fost câștigător al X-Factor în trecut. Apoi a rămas în echipa Antena 1, unde a avut o emisiune matinală, împreună cu Diana Munteanu, apoi a participat la Asia Express pentru ca mai apoi să devină jurat al unui show de maximă audiență.

Ce roluri mai au Delia și Loredana

Delia mai este și ea implicată și în alte producții ale Antena 1, pentru care primește alți bani. Este jurată iUmor, alături de Cheloo și Mihai Bendeac, iar emisiunea se bucură de mare succes, așa că probabil suma încasată pe sezon este una similară.

Loredana este la început de drum cu Antena 1, dar ar urma și ea să participe și la alte producții. Next Star a fost amânată de mai multe ori, dar pare că filmările se vor relua în februarie. Emisiunea este prezentată de Dan Negru, iar artista ar urma să fie în juriu.

Ștefan Bănică Junior a lăsat loc fiului său, Radu Ștefan Bănică, pentru a participa la show-ul muzical „Te cunosc de undeva”, care urmează să înceapă în curând și se va difuza în fiecare sâmbătă.