Rusia lui Putin va publica lista „țărilor neprietene”. Care sunt acestea, ce poziție are România și ce măsuri dure vor fi luate împotriva lor

Rusia lui Putin va publica lista „țărilor neprietene”. Care sunt acestea, ce poziție are România și ce măsuri dure vor fi luate împotriva lor
Vladimir Putin, în timpul discursului anual de la Moscova/ Sursa foto: https://news.harvard.edu

În ultima perioadă, tensiunile dintre Rusia și Statele Unite ale Americii și cele dintre Rusia și Uniunea Europeană s-au amplificat enorm. Bulgaria și Cehia au acuzat acțiuni de spionaj și au solicitat statului condus de Vladimir Putin să înceteze cu aceste acțiuni.

Ca și răspuns la tot ceea ce se întâmplă pe plan internațional, Rusia a decis să publice un document care va cuprinde o listă cu țări „neprietene”, care va cuprinde și o serie de măsuri categorice la adresa acestora. Autoritățile de la Moscova au transmis că nu știu exact când vor publica oficial totul, dar ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a dat asigurări că în curând.

Lista țărilor neprietene ale Rusiei

Printrele țările neprietene figurează Statele Unite al Americii și Marea Britanie, potrivit The Times. De altfel, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, a confirmat că SUA se află pe această listă.

Televiziunea rusă citează surse care susțin că în document sunt incluse și alte state ca  Cehia, Polonia, cele trei țări baltice – Lituania, Letonia și Estonia, Ucraina și Georgia. Mai mult, publicația Izvestia a scris că și Australia și Canada ar putea fi incluse pe listă.

Ce măsuri vor fi luate împotriva țărilor neprietene

Autoritățile ruse spun că împotriva țărilor neprietene vor lua mai multe măsuri importante deoarece acestea „încearcă să ne oprească dezvoltarea printr-o politică de blocaj și prin încercări de a izola Rusia”, conform declarațiilor Mariei Zaharova.

Ambasadele și consulatele țărilor care se vor afla pe listă nu vor mai avea dreptul să angajezea cetățeni ruși, ceea ce înseamnă și concedierea celor deja angajați.

Recent, președintele Vladimir Putin a semnat un decret care, oficial, este menit să contracareze acțiuni ostile la adresa Rusiei. El a ordonat să fie limitată drastic sau chiar eliminată posibilitatea ca reprezentanțele diplomatice de la Moscova sau din alte orașe ruse să angajeze cetățeni ruși.