Povestea necenzurată a lui Joe Biden. Ce planuri are acesta cu Rusia și de ce este Putin atât de furios. Ce rol va juca România în politica americană

08 nov. 2020
Povestea necenzurată a lui Joe Biden. Ce planuri are acesta cu Rusia și de ce este Putin atât de furios. Ce rol va juca România în politica americană
(Photo by ANGELA WEISS/AFP via Getty Images)

Uniunea Europeană răsuflă ușurată după ce democratul Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii. Deși pornea cu a doua șansă, acesta a reușit să-l învingă categoric pe Donald Trump, care a fost taxat puternic de americani pentru derapajele din întregul mandat.

S-a votat mult prin corespondență, iar numărul alegătorilor a fost unul record. De fapt, data de 3 noiembrie 2020 va fi una istorică, greu de uitat pentru poporul american. Este pentru prima dată când un candidat considerat slab reușește să se impună în fața președintelui în funcție. Mai mult decât atât, Joe Biden, care va fi cel de-al 47-lea președinte american, este și cel mai în vârstă pe care SUA l-a avut vreodată.

La 78 de ani, acesta se poate mândri că a bifat tot ce era posibil în politica mare. Inclusiv recordurile pentru că la 30 de ani el intra în istorie ca fiind, cel mai tânăr senator din SUA,  30 de ani, de altfel fiind vârsta minimă pentru această poziție. Ulterior, Biden a fost ales de șase ori , în alegerile din 1978, 1984, 1990, 1996, 2002 și 2008.

Jo Biden are un trecut trist. Soția sa, Neilia Hunter a murit într-un accident rutier alături de fiica lor de 13 ani, în anul 1973. Patru ani mai târziu, președintele ales al SUA s-a recăsătorit, cu profesoara Jill Jacobs, care i-a fost mereu alături și cu care formează un cuplu și acum.

Legătură lui Jo Biden cu România

Joe Biden a fost și vicepreședinte al SUA în mandatul lui Barack Obama, fiind primul vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii din Delaware și primul romano-catolic care ajunge în această funcție. De-a lungul timpului s-a întâlnit atât cu președintele Klaus Iohannis, cât și cu Traian Băsescu, când aceste era șeful statului.

Legătura noului președinte al SUA cu România este puternică. Mai ales datorită fiului său, Hunter Biden, care l-ar fi consiliat pe omul de afaceri Puiu Popoviciu, care este condamnat la 7 ani de închisoare și dar în urmărire internațională.

Rudy Giuliani, avocatul personal al președintelui american Donald Trump, promitea la finalul anului trecut că va veni cu o serie de dezvăluiri privind afacerile „din România” ale fostului vicepreședinte american Joe Biden și părea că țara noastră va juca un rol important în campania pentru alegerile prezidențiale din SUA. Doar că nu a fost așa.

Joe Bidena a vizitat prima dată România în septembrie 1999, în calitate de lider democrat al Comitetului pentru Relații Externe al Senatului Statelor Unite.

“Mi-a plăcut întotdeauna România, o țară extraordinar de frumoasă. Îmi amintesc acum când am venit aici, acum câteva decenii. Acum pot să constat progresele pe care le-ați realizat între timp”, spunea Joe Biden 10 ani mai târziu, în timpul vizitei din 2009.

El a mai declarat  că a venit în țara noastră împreună cu fiica și cu nepoata sa, de 11 ani, subliniind că a vrut ca acestea să cunoască realitățile acestei zone din Europa.

“Mă întorc (în Romania n.r.) nu numai cu delegația oficială, dar mi-am adus și nepoțica, de 11 ani, și fiica, pentru că vreau să înțeleagă, să vadă aceste regiuni”, spunea Biden, într-unul din discursurile lui.

Ce planuri are Jo Biden cu Rusia și de ce Putin este nervos

Și apoi noul președinte al SUA a vizitat din nou România, pe 21 mai 2014, în calitate de vicepreședinte al SUA. Oficialul a aterizat la București atunci pe fondul tensiunilor existente în Europa de Est: atunci Rusia a anexat Crimeea, iar Ucraina era în pragul unui razboi civil.

Romania avea un rol cheie în regiune pentru că adapostea baze americane, scutul anti-rachetă de a Deveselu, dar și avioane de vânătoare ale Alianței NATO. Joe Biden a venit atunci însoțit de soția sa, Jill Biden și a avut întrevederi cu președintele Romaniei la acel moment, Traian Băsescu și cu premierul Victor Ponta.

Încă înainte să înceapă campania prezidențială, Joe Biden a promis, că dacă va fi ales, va avea poziţie dură faţă de Rusia în mai multe privințe, pornind de la respectarea drepturilor omului până la acţiunile agresive în afara graniţelor, inclusiv presupusa interferenţă electorală, care a dominat politica americană de la începutul primulului mandat al lui Trump.

Biden, în perioada în care a fost vicepreşedinte în mandatele lui Barack Obama din 2009 până în 2017, nu s-a arătat deloc interesat să îmbunătăţească relaţia cu Putin. El a spus că nu va fi „prietenos” cu liderii autoritari şi a etichetat Rusia lui Putin drept „adversar” al Statelor Unite. Acesta a atras atenţia asupra presupuselor încălcări ale drepturilor omului sub Putin, a promis să consolideze NATO – în parte pentru a proteja aliaţii de potenţialele agresiuni ruseşti – şi a ameninţat că va pedepsi Kremlinul dacă agenţiile de informaţii americane concluzionează că a intervenit în alegerile din 2020.

Cât de bogat este Jo Biden

Joe Biden este un om bogat, având o avere estimată de Forbes, în 2019 la 9 milioane de dolari, obținută mai mult din publicarea unor cărți. În perioada 2009-2017 a câștigat, în medie, 225.000 de dolari pe an.

El a obținut peste 15 milioane de dolari din cărțile pe care le-a scris împreună cu soția sa în perioada mandatului Obama.

„Promise me, Dad” (2017) și „Promises to Keep” (2008) au fost volumele semnate de Joe Biden care, în cele din urmă s-au bucurat de un real succes. La acestea s-a adăugat și Turneul său de Carte din SUA, care i-a adus 1,8 milioane de dolari, mai scrie Forbes.