Pensionarii care pot primi bani în plus de la stat în această iarnă. Pot încasa de șase ori mai mult decât în trecut. Care sunt condițiile

Pensionarii care pot primi bani în plus de la stat în această iarnă. Pot încasa de șase ori mai mult decât în trecut. Care sunt condițiile

Vești bune pentru milioane de români din partea ministrului Muncii, Raluca Turcan. În cazul în care legea va intra în vigoare aceștia vor beneficia de un ajutor nesperat din partea statului pentru plata facturilor la energie electrică, gaze sau combustibil solid. Totuși, chiar dacă legea nu va trece, acești oameni vor fi ajutați, dă asigurări ministrul.

Ministrul Muncii a declarat că odată ce Legea consumatorului vulnerabil va intra în vigoare, aproximativ 500.000 de gospodării vor beneficia de ajutor din partea statului, ceea ce înseamnă, la o media de 2,5 oameni pe gospodărie, între 1 și 5 milioane de oameni. Raluca Turcan a precizat că și în eventualitatea în care legea nu va intra în vigoare, acești oameni vor fi oricum ajutați.

Ministrul a detaliat și a spus că este vorba de oameni cu contracte de muncă, persoane aflate în asistență socială și pensionari.

600 de lei pentru pensionari

„Întrucât pe tipuri de energie avem tipuri diferite de referință – și în același timp în funcție de nivelul de venit – compensarea se face invers proporțional, între 10% și 100%.

Pentru un pensionar cu pensia minimă socială, de exemplu, dacă ajutorul de încălzire pe legislația în vigoare era de 100 de lei pe întregul sezon rece, pe Legea consumatorului vulnerabil pe tot anul – sezon rece plus extrasezon – sprijinul din partea statului va fi de peste 600 de lei, deci de șase ori mai mare.

Cei cu veniturile cele mai mici beneficiază de compensarea cea mai mare. Plafonul pe care noi l-am stabilit – încă în discuție – este de 1.450 lei pentru o persoană singură și 810 lei pentru membru de familie. Am avea în total aproximativ 500.000 de gospodării care vor fi sprijinite”, a declarat Raluca Turcan.

Va fi o iarnă dificilă

Ea a subliniat că va fi o iarnă dificilă în care se plătește nu doar pentru creșterea de prețuri, dar și pentru „indiferențe acumulate în timp”.

„Va fi o iarnă dificilă și îmi pare foarte rău că românii nu au fost pregătiți din timp pentru această perioadă mai dificilă. Aceste creșteri de prețuri – și la alimente, și la facturi – puteau fi anticipate, de aceea noi am și pregătit acest proiect de lege. La energie am avut liberalizarea prețurilor, care trebuia făcută cu 2 ani în urmă”, a explicat ministrul.

Nu în ultimul rând, ministrul Muncii îi sfătuiește pe cei care primesc facturi exagerat de mari să urmărească cu maximă atenție dezbaterea publică să îşi ia informaţiile corect şi în momentul în care vor fi puse la dispoziţie aceste instrumente de sprijin să le acceseze.