Locuri de muncă disponibile: În ce domenii se fac cele mai multe angajări în pandemie?

Locuri de muncă disponibile: În ce domenii se fac cele mai multe angajări în pandemie?

În plină pandemie, piața muncii din România a trecut prin schimbări majore. Dacă anul trecut, ne confruntam cu o criză a forței de muncă, în momentul de față de confruntăm cu o creștere agresivă a șomajului.

Mulți români și-au pierdut locul de muncă în timpul pandemiei. Căutând alt job disponibil, au descoperit o situație cu care nu se mai confruntaseră în ultimii ani: Competiția a devenit din ce în ce mai mare între candidați. Dacă în urmă cu un an, companiile se băteau între ele pentru a-și atrage angajați, în prezent, candidații se bat între ei, pentru a pune mâna pe post.

Există însă și domenii în care cererea de forță de muncă a rămas mare, iar companiile din aceste industrii țin în continuare porțile larg deschise, pentru a atrage forță de muncă nouă.

Domeniile în care s-au făcut cele mai multe angajări în pandemie

Topul domeniilor în care s-au făcut cele mai multe angajări de la începutul pandemiei este condus de IT, urmat de comerț, construcții și domeniul financiar-consultanță.

Spre exemplu, numai în IT au fost scoase la concurs peste 12.000 de locuri de muncă de la începutul pandemiei.

Cumulat, cele patru domenii amintite mai sus sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din numărul locurilor de muncă pentru care angajatorii au postat anunțuri pe platforma BestJobs, în perioada aprilie-octombie 2020, transmite Mediafax.