Dan Barna sau Dacian Cioloș? Cine va fi singurul președinte al USR-PLUS. Se votează chiar acum

Dan Barna sau Dacian Cioloș? Cine va fi singurul președinte al USR-PLUS. Se votează chiar acum
Dan Barna și Dacian Cioloș

Nu doar în PNL au loc alegeri internet, ci și la USR-PLUS. Într-adevăr, aici spectacolul politic a fost purtat în spatele ușilor închise, dar există o rivalitate mare între cei doi lideri. Chiar astăzi, 15 septembrie, cei 50.000 de membri își exprimă opținea. Dan Barna sau Dacian Cioloș? Aceasta este marea întrebare.

”Începând de miercuri, 15 septembrie, membrii USR PLUS votează noul preşedinte ale partidului rezultat în urma fuziunii dintre USR şi PLUS. Votul se desfăşoară online, prin intermediul unei platformei securizate, în două tururi, dacă niciunul dintre candidaţi nu reuşeşte să obţină peste 50% din voturi în primul tur”, au anunțat cei de la USR-PLUS la prima oră a dimineții.

Așadar chiar în aceste momente, se votează pe platformă, iar programul stabilit este următorul:

Turul 1 – start vot: 15 septembrie 10:00 am, stop vot: 22.sep. 10:00 am

Turul 2 – start vot: 23 septembrie 10:00 am, stop vot: 30.sep. 10:00 am

”Aproximativ 50.000 de membri vor vota noul preşedinte USR PLUS. În competiţia internă s-au înscris trei candidaţi: Dan Barna, Dacian Cioloş şi Irineu Darău. Rezultatul votului online va fi validat de congresul USR PLUS care are loc în weekendul 2-3 octombrie, la Romexpo, în Bucureşti”, au mai transmis cei de al USR-PLUS.

Cine face parte din actuala conducere a USR-PLUS

În cadrul congresului, delegaţi ai filialelor din toată ţara vor alege şi membrii Biroul Naţional al USR PLUS care asigură conducerea executivă a partidului alături de preşedinte.

În luna mai 2021, USR şi PLUS au fuzionat după ce în ultimii ani cele două partide conduse de Dan Barna şi Dacian Cioloş au participat ca o alianţă la toate scrutinele electorale: alegeri europarlamentare, prezidenţiale, locale şi parlamentare.

Conducerea partidului este asigurată de cei doi co-preşedinţi Dan Barna şi Dacian Cioloş şi de Biroul Naţional Reunit format din liderii liderii USR PLUS.

Din partea USR din Biroul Naţional Reunit fac parte: Claudiu Năsui, Stelian Ion, Iulian Bulai, Nicu Ştefănuţă, Cristina Prună, Allen Coliban, Cristian Seidler, Liviu Mălureanu, Cătălin Drulă, Tudor Benga, Silvia Dinică, Cătălin Stancu, Ana Ciceală, Teodora Stoian, Diana Mureşan, Cristian Alin Moş, Andrei Corbu, Mihai Goţiu, Elek Levente, Radu Mihail, Ştefania Petre, Vlad Botoş, Ionuţ Moşteanu, Anca Sawaya.

Din partea PLUS din Biroul Naţional Reunit fac parte: Monica Berescu, George Căţean, Anca Dragu, Victor Giosan, Andrei Lupu, Alin Mituţa, Oana Ţoiu, Dragoş Tudorache, Oana Ursache, Vlad Voiculescu, Ramona Strugariu, Dragoş Pîslaru, Sergiu Hossu, Ciprian Teleman şi Ioana Mihăilă.

Partidul este reprezentat de 8 europarlamentari, 80 de parlamentari, iar la alegerile locale din 2020, USR PLUS a câştigat primăriile marilor oraşe din ţară – Timişoara, Alba Iulia, Braşov, Bacău, Sectoarele 1 şi 2 din Bucureşti, Câmpulung Muscel şi a obţinut peste 1200 de mandate în consilii locale şi peste 100 de mandate în Consilii Judeţene.