Cum arată fiica Monicăi Bellucci. La doar 16 ani este ambasadoarea unui brand celebru

Cum arată fiica Monicăi Bellucci. La doar 16 ani este ambasadoarea unui brand celebru

Celebra actriță italiană Monica Bellucci și fiica ei Deva Cassel au cucerit privirile tuturor cu apariția în revista Vogue din Italia. Secțiunea de comentarii a paginii de Instagram a revistei, unde a fost postată coperta, a fost luată cu asalt, toți fiind de acord că amândouă arată superb.

Monica Bellucci, în vârstă de 56 de ani, pare să sfideze vârsta, după cum arată și o recentă ședință foto pentru numărul din iulie al revistei de modă Vogue Italia. Actrița s-a pozat alături de fiica ei de 16 ani, Deva Cassel, care este și ea model. Amândouă au purtat rochii negre Dolce & Gabbana, cu un machiaj și coafură foarte simple, iar fanii au fost încântați de șansa de a-și vedea modelele preferate pe coperta revistei.

Actrița a distribuit pe Instagram mai multe fotografii de la ședința foto, care au atras admirația fanilor ei care au declarat în numeroasele comentarii că arăta superb împreună.

Modellingul ar putea fi doar o „experiență” trecătoare

Se pare că Deva pășește pe urmele mamei sale când vine vorba de modelling. Ea a fost recent în Portofino pentru a filma o nouă reclamă Dolce & Gabbana și la doar 16 ani este ambasadorul companiei și noua imagine a celui mai nou parfum al brandului, Dolce Rose. Totuși, acest lucru ar putea fi doar un trend trecător pentru Deva, deoarece, după cum a explicat recent Monica Bellucci pentru Le Monde, fiica ei continuă să meargă la școală, iar modellingul este doar o „experiență” în această etapă a vieții ei.

Monica Bellucci, la fel ca fiica ei, a modelat pentru D&G și, întrebată despre relația ei cu brandul, ea a avut numai cuvinte de laudă.

„Mi-au oferit prima șansă la un fashion show și chiar dacă nu mai sunt model și fac actorie, rămânem încă prieteni apropiați”, declara actrița.

Cei doi actori, Bellucci și Cassel s-au cunoscut în 1996 pe platoul de filmare al peliculei „The Apartment” și s-au căsătorit 3 ani mai târziu. Au fost căsătoriți vreme de 14 ani înainte de a lua decizia de a se despărți în anul 2014. Deva Cassel este fiica cea mare a Monicăi Bellucci și a lui Vincent Cassel.

Sursa foto: Instagram