Cine va fi noul premier al României. Președintele Klaus Iohannis a ales deja pe cineva

Cine va fi noul premier al României. Președintele Klaus Iohannis a ales deja pe cineva
Klaus Iohannis, președintele României

Alegerile parlamentare din acest an sunt din ce în ce mai strânse, însă indiferent de ce partid va câștiga, președintele Klaus Iohannis știe deja pe cine va desemna pentru funcția de premier al țării.

Surse politice au declarat pentru Adevărul că indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare, președintele Klaus Iohannis îl va desemna în funcția de premier tot pe Ludovic Orban. De asemenea, același surse au mai precizat că șeful statului își dorește o majoritate mult mai largă formată, în principiu din PNL, USR PLUS, PMP, dar și UDMR.

Sursele citate sunt de părere că liberalii vor reușii însă să-i învingă pe social democrați, astfel că, nu vor mai exista semne de întrebare cu privire la viitorul premier al țării.

Deși numărătoarea voturilor nu este încă completă, rezultatele arată total neașteptat. Potrivit unui sondaj CURS Avangarde realizat la ieşirea de la urne şi obţinut de Adevărul, PNL a obţinut 29%, iar PSD 31%, totuși rezultatele complete vor fi văzute abia în câteva ore. În ceea ce privește situația celorlalte formațiuni politice, potrivit sursei citate, USR-PLUS a obținut un procent de 16,1%, UDMR 5,6%, AUR – 5,3%, PMP – 5%, iar Pro România – 5%.

Premierul propus de PSD

Dacă președintele Klaus Iohannis îl susține pe Ludovic Orban în funcția de premier, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, vine cu o altă propunere total neașteptată. Acesta a declarat că Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, este una dintre variantele social democraților pentru funcţia de prim-ministru.

De cealaltă parte însă, profesorul Rafila s-a declarat total surprins de anunțul făcut de Ciolacu, însă va fi nevoie de timp pentru a lua o decizie

„Nu am avut nicio discuție. Și pentru mine a fost o surpriză E o chestiune foarte onorantă pentru mine și cred că ar trebui să fie pentru oricine. Pe de altă parte, este o propunere la care trebuie să reflectez în primul rând și, al doilea, ar trebui să se și întâmple, deci mai avem cale lungă până atunci.

Toate aceste lucruri trebuie discutate calm și responsabil. Pe de altă parte, eu vin în politică din zona tehnică și politica impune anumite asumări. Probabil domnul președinte Ciolacu a menționat-o ca una dintre eventualități pentru că totdeauna trebuie să fii pregătit cu o paletă întreagă de propuneri atunci când există posibilitatea accederii la guvernare”, a spus Rafila, la Antena 3.

Voturile care ar putea schimba totul

Un lucru important de știut este faptul că voturile românilor din străinătate ar putea fi cele decisive. Acestea nu au fost contabilizate de exit-poll-ul menționat anterior, așa că ele pot schimba cu totul clasamentul. Un lucru asemănător s-a întâmplat în anul 2008 atunci când PDL a reușit să învingă PSD-ul cu doar un mandat în plus.

O altă surpriză la alegerile parlamentare a reprezentant-o Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR). Deși puțini se așteptau, formațiunea politică a reușit să treacă pragul electoral de 5%, fiind peste PMP și Pro România.