Digi RCS RDS a luat amploare în ultimii ani. Gigantul de telecomunicații s-a extins mai mult ca niciodată, atât în România cât și în Europa, iar sumele pe care le produce sunt inimaginabile. Puțini știu însă cine este omul din spatele Digi și cum a intrat în lumea afacerilor.
”Miliaradul fără chip” este un pseudonim pentru Zoltan Teszari, omul care conduce Digi RCS RDS. Numele nu este unul întâmplător, deoarece acesta își faci foarte rar apariția în public, nu se lasă fotografiat niciodată, iar cei mai mulți angajați ai săi nici nu știu cum arată.
Zoltan Teszari are o poveste destul de interesantă. Omul de afaceri a intrat în acest business în 1992 și are în prezent o avere de miliarde de euro. Un lucru neclar pentru foarte multă lume este evoluția patronului Digi. În 1992 acesta vindea înghețată în Oradea, orașul său natal, iar câțiva ani mai târziu, acesta a demarat o afacere în domeniul importurilor de electronice și piese auto.
De aici, ”miliardarul fără chip” s-a reprofilat și a luat-o spre telecomunicații, preluând un operator din Brașov. Nu a durat mult, iar Teszari a reușit să se extindă și să fie cot la cot cu giganții precum Telekom, Vodafone sau Orange.
România nu a fost suficientă pentru el. Miliardarul a depășit granițele țării, iar Digi este prezent în multe țări din Europa precum Ungaria, Italia și Spania.
O mare curiozitate legată de Teszari este de ce acesta a ales să fie mereu în umbră. El este printre puținii miliardari despre care nu se știe absolut nimic. Tot ce se cunoaște despre acesta este că are un băiat care joacă tenis de performanță, iar părinții săi se ocupă de administarea unui servei în Oradea, orașul său natal și totodată orașul unde a început să vândă înghețată.
De asemenea, Alexandru Kiss, cel care i-a vândut lui Teszari prima televiziune locală susține că afaceristul era extrem de retras, iar petru el a rămas o adevărat ”enigmă”. De cealaltă parte, alte persoane apropiate de patronul Digi susțin că acesta își supraveghează afacerile îndeaproape, iar de multe ori stă în preajma angajaților săi, iar aceștia nici nu-l recunosc.
”Avea viziune. Eu eram interesat numai de afacerea din Oradea, dar Zoli vedea în ansamblu şi în viitor. La averea lui, ar trebui să se implice în viaţa publică. O dată, i-am explicat că, la banii lui, ar putea avea 20 milioane de dolari pe an numai din dobânzi, şi deci să cheltuiască în fiecare lună 1,8 milioane de dolari. Îi sugeram să nu mai fie aşa retras, dar nu mi-a dat niciodată răspuns. Şi pentru mine e o enigmă”, mărturisea Alexandru Kiss.
Povestea Digi RCS RDS a apărut în anul 1994, odată cu formarea grupului de telecomunicații, iar numele vine de la Romanian Cable Sistem (RCS) și Romanian Data System (RDS), care au fuzionat în 2005. După ce a cumpărat mai multe rețele de de comunicații din țară, grupul s-a dezvoltat rapid și a acaparat aproape toată piața din România.
Dacă vă întrebați cât deține Teszari din întrega companie, se pare că orincipalul acționar al grupului este o compania din Olanda – Cable Communications Systems, unde acționar majoritar cu 94,15% este Teszari. De asemnea, în firma olandeză, Teszari deţine circa 60% din acţiuni şi mai are ca parteneri două fonduri de investiţii Đ EPIC (Austria) şi Quadrant (SUA).
Nu a durat mult și miliardarul a intrat și pe piața media. Văzând succesul din zona de telecomunicații, acesta a lansat Digi Sport, iar mai târziu, în martie 2012, a apărut și televiziunea de știri Digi24. De-a lungul anilor a apărut și trustul de presă Digi, dar și radioul Digi FM.
Un lucru important de știut despre gigantul Digi este că acesta a fost primul din România care a adus pe piață un pachet triplu: telefonie, televiziune și internet, prin același cablu.
Nici profitul Digi nu este unul neglijabil. Conform unui bilanț realizat în 2019, Digi Communications a realizat în al treilea trimestru venituri totale de aproape 300 de milioane de euro, în creștere cu 10,9% față de intervalul 1 iulie – 30 septembrie, când s-au situat la 269,9 milioane euro.
În aceleași timp, compania a raport un profit net de 20,8 milioane de euro, de la 8 milioane de euro la finele trimestrului trei al anului 2018.