În cursul zilei de miercuri, Alex Bodi, fostul soț al Biancăi Drăgușanu a fost reținut pentru 24 de ore, iar procurorii au cerut un mandat de arestare preventivă. Acesta este acuzat că ar avea conexiuni importante cu structuri mafiote, de altfel el fiind chiar unul dintre liderii grupării care se ocupă de trafic cu carne vie.
În urma descinderilor DIICOT, purtătorul de cuvânt al instituției Mihaela Porime a declarat că sub coordonarea liderului structurii mafiote, care este, conform mai multor surse judiciare, ar fi Alex Bodi s-au pus bazele unei grupări infracționale specializate, în principal, în traficul de persoane, trafic de minori și proxenetism și în secundar în șantaj (consecință a plății unor taxe de protecție).
Imediat după ce au ieșit din închisoare, la scurt timp, la gruparea infracțională au aderat și alți 12 suspecți împreună cu care au recrutat și alte victime, le-au transportat și adăpostit în țări occidentale (Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, Elveția), și le-au constrâns să practice prostituția în favoarea lor, în diverse cluburi de profil.
Fetele erau torturate, violate și vândute, iar multe dintre acestea au fost racolate chiar de pe internet. Astfel vine și răspunsul la întrebarea cum a ajuns Alex Bodi atât de bogat, deși la 18 ani era un băiat simplu, care a plecat în Spania să muncească pe șantier, împreună cu părinții lor.
De acolo pare să fi început totul și ascensiunea spre o viață de nabab pe care o are în momentul de față fostul soț al Biancăi Drăgușanu, recunoscut ca un om deosebit de violent cu femeile.
Alex Bodi nu a dat foarte multe detalii despre modul în care și-a făcut averea, dar a vorbit despre subiect în câteva interviuri. El a spus că la început a strâns bani lucrând pe un șantier și jucând fotbal. Apoi a investit tot într-un club din Spania și a început și o afacere ilegală: a vândut aur cu acte false.
Într-un interviu pentry Antena Stars, acesta a spus că a dat faliment la scurt timp după investiția sa și atunci părinții săi ar fi vândul apartamentul cumpărat în Spania, dar și cele trei mașini ale familiei.
„Au fost momente când nu aveam ce să mănânc. Am fost pus în multe situații urâte. Am avut o cumpănă, chiar două, ultima a fost mai dificilă, deși crederam că nu o să se mai termine”, a spus Bodi la Antena Stars.
Și de aici, a început adevărata ascensiune a lui Bodi. După eșecul din business-ul anterior, acesta a început să vândă mașini, iar în scurt timp a ajuns mâna dreaptă a unui milionar croat care deține mai multe mine de aur în Africa. Potrivit jurnaliștilor Impact, fostul soț al Biancăi Drăgușanu ar avea vânzări anuale de un milion de euro și ar fi ajuns acum la 10 milioane de euro.
Devenit milionar cu avion privat și mașini de sute de mii de euro, vilă super luxoasă și foarte multe proprietăți, Alex Bodi a continuat să investească. Pe numele lui este înregistrată și firma ‘Voica&Bodi SRL’, din Spania, la care el este administrator și asociat cu un prieten și care are drept obiect de activitate „exploatarea spațiilor comerciale de agrement, de catering și de afaceri de toate tipurile-alte tipuri de cazare”. Se pare că omul de afaceri viza recent achiziționarea celui mai mare hotel din Mediaș, estimat la 3 milioane de euro.