Cine este, cum arată și cu ce se ocupă Anca, sora Anamariei Prodan. Este superbă și nu locuiește în România

Cine este, cum arată și cu ce se ocupă Anca, sora Anamariei Prodan. Este superbă și nu locuiește în România
Sursa foto: Instagram

Cunoscuta impresară Anamaria Prodan este mai tot timpul în lumina reflectoarelor presei mondene, mai ales în contextul ultimului scandal cu Laurențiu Reghecampf și presupusa amantă. Nu același lucru se poate spune despre sora mai mică a Anamariei, despre care nu mulți știu cum arată, cu ce se ocupă sau în ce relație sunt cele două.

Anca Prodan, sora mai mică a Anamariei Prodan s-a stabilit de mulți ani în Statele Unite. Aici, Anca Savelio, pentru că acesta este numele ei de familie după căsătoria sa cu Anthony Savelio, un fost luptător de jiu-jitsu s-a stabilit de aproape 20 de ani în SUA. Cuplul are împreună și o fetiță.

Pe lângă viața fericită și departe de ochii presei, Anca Savelio are o afacere prosperă din care câștigă foarte mulți bani. Ea este agent imobiliar și de-a lungul timpului a intermediat mai multe tranzacții importante.

Anca și Anamaria Prodan. Sursa foto: Instagram

Cele două surori se înțeleg de minune

În ciuda faptului că cele două surori sunt despărțite de mii de kilometri, Anca și Anamaria au o relație foarte bună și țin constant legătura. De asemenea, sora mai mare, Anamaria, are numai cuvinte de laudă la adresa surorii sale, pe care o consideră deșteaptă, cuminte și ordonată. După cum mărturisea impresara în urmă cu ceva vreme, ele se înțeleg foarte bine, deși personalitățile lor sunt total opuse.

„Anca, sora mea cea mică, este deșteapta familiei, cea mai cuminte, cea mai ascultătoare, cea mai ordonată. La noi, Anamaria este Polul Nord, Anca este Polul Sud. Deci nu avem aproape nimic în comun. Câteodată ne spun prietenii, cred că din complezență, că semănăm. Eu ma îmbrac cum mă îmbrac și am părul pe care îl am, ea își face părul drept, ea e doamnă clasică”, spunea Anamaria Prodan despre sora sa, în urmă cu ceva vreme.