Cele mai scumpe destinații din lume. Puțini își permit să trăiască în aceste orașe

Cele mai scumpe destinații din lume. Puțini își permit să trăiască în aceste orașe
Hong Kong

Fiecare dintre noi are anumite destinații în care vrea să ajungă la un momentdat, însă ne permitem să facem acest lucru? Există anumite orașe din lume în care oamenii reușesc să trăiască cu greu având în vedere cheltuielile necesare.

Există cinci mari din întreaga lume unde o familie are nevoie de minim 5.000 de euro pentru a putea supraviețui o singură lună. Zurich, Paris și Hong Kong sunt doar trei dintre cele la care trebuie să te gândești de două ori înainte de a te urca în avion, scrie Bloomberg.

Cel mai scump oraș din lume

Zurick deschide topul celor mai scumpe orașe din lume în 2021. Traiul este extrem de costisitor în acest oraș, iar un exemplu bun este faptul că o familie cu doi copii are nevoie de peste 5.000 de euro lunar pentru a se putea întreține. Mare atenție însă, în acești bani nu se încadrează chiria, ci doar mâncarea.

Ce înseamnă 5.000 de euro? Ei bine, cei care locuiesc în Zurcih plătesc mai mult decât oricine pentru mâncare și pentru transport, acesta fiin dcriteriul principal care situează acest oraș în clasamentul celor mai scumpe din lume. La restaurante și cafenele nu oricine își permite să meargă, iar dacă în România fast-food-urile sunt pentru oricine, în Zurich nu ai să vezi așa ceva.

 

De câți bani ai nevoie în Paris

Parisul se încadrează și el în topul celor mai scumpe orașe din lume, având costuri imense la capitolul chirie. Prețurile din magazine variză însă. Spre deosebire de Zurich, în Paris prețul produselor variază de la un magazin la altul, iar acelaș lucru este valabil  și în cazul restaurantelor.

La capitolul transport, lucrurile stau mai bine decât Zurich. Un abonament lunar la mijloacele de transport în comun ajunge la 75 de euro, așa că se poate considera o sumă accesibilă.

Dacă vrei să ieși de pe continent, gândește-te de două ori înainte să ajungi în Hong Kong. Prețurile sun exorbitante, iar transportul public este singurul care are prețuri decente.

Orașul în care chiria trece de 3.000 de euro

Singapore și Israel nu sunt destinații pentru orice buzunar, sau cel puțin nu în cazul în care vrei să te muți acolo. O familie cu doi copii este nevoită să plătească o chirie de 3.000 de euro în cel mai bun caz, fără condiții de lux și la periferia orașului.

Locuitorii din Singapore nu se pot lăuda nici cu mașini. Ele sunt foarte costisitoare, pe când transportul public este ieftin, o metodă inedită de a evita poluarea.

Restaurantele sunt și ele destul de costisitoare, însă dacă alegi întreprinderile locale, aflate în zone mai ascunse, este posibil să te descurci și cu puțini bani și cu o masă delicioasă.