Suntem în pragul sărbătorilor de iarnă, iar toți mai mult români își doresc să fie aproape fie de familie fie de prieteni. Având în vedere faptul că noul context epidemiologic nu ne permite atât de mult pe cât ne dorim, Raed Arafat vine cu o serie de sfaturi pentru acești români.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat le recomandă românilor să respecte pe cât se poate regulile impuse de autorități. Acesta a reamintit de respectarea distanțării sociale și de obligativitatea purtării măștii de protecție.
”Sfatul clar este respectarea regulilor şi limitarea la maxim a mobilităţii şi a contactului, mai ales cu persoanele cu care nu stăm şi nu avem contact cu ei tot timpul, purtarea măştii”, a spus secretarul de stat, la Antena 3.
Raed Arafat a mai subliniat faptul că există mai multe localități în țară care încă se află în carantină, însă chiar și după relaxarea măsurilor, românii nu trebuie să lase garda jos.
”Avem în acest moment, diferite situaţii. Avem zone care sunt la incidenţă peste 3 la mie, avem zone între 1,5 şi 3 la mie, localităţi şi judeţe chiar. Avem zone care se află sub carantină la acest moment, localităţi care urmează să iasă, dacă coboară la un nivel satisfăcător (…) Continuăm cu măsurile care au fost impuse”, a mai spus el.
Șeful DSU a mai menționat că în prezent autoritățile se concentrează asupra evoluției pandemiei în județul Ilfov, unde situația este ”mai deosebită”. Dacă în unele localități rata de incidență s-a redus odată cu impunerea măsurilor, în Ilfov lucrurile nu merg atât de bine precum se așteptau autoritățile.
”Sunt încă localităţi care sunt sub carantină. Încă evoluează, dar în mare parte, localităţile au mers sub nivelul care au fost. Nu am cifrele în faţă, dar Ilfovul este încă sub monitorizarea noastră. În Ilfov este o situaţie mai deosebită, pentru că este la limită cu Bucureşti. Este un pic mai greu de controlat situaţia acolo. Avem localităţi care sunt de foarte mult timp sub carantină şi care nu au scăzut semnificativ şi continuă să fie sub carantină, şi dau exemplul Constanţei.
Probabil că nu sunt implementate regulile la maxim acolo, sau o parte din populaţie nu respectă regulile, nu ştim care ar fi motivul”, a mai adăugat Raed Arafat.