Ce salariu încasează lunar președintele Franței, Emmanuel Macron? Președintele Klaus Iohannis câștigă mult mai puțin

Ce salariu încasează lunar președintele Franței, Emmanuel Macron? Președintele Klaus Iohannis câștigă mult mai puțin
Emmanuel Macron, președintele Franței. FOTO: The Connexion

În anul 2020 a existat o amplă dezbatere în Franța cu privire la salariul președintelui în funcție, Emmanuel Macron. Mai exact, remunerația acestuia era și este mai mică chiar și cu 30% comparativ cu cea a unor funcționari publici, fapt care l-a nemulțumit pe deputatul republican Nicolas Forissier. 

În fapt, politicianul voia să atragă atenția asupra legii salarizării, care are un calcul foarte complex în Franța. Acestuia nu i s-a părut deloc normal, ca prin aplicarea formulei aplicat de autorități, un funcționar francez să ajungă să fie mai bine plătit decât șeful statului. Același lucru se întâmplă însă și în România.

Ce salariu încasează lunar președintele Franței, Emmanuel Macron?

Emmanuel Macron are în prezent un salariu anual de 142.000 de euro, adică aproximativ 11.800 euro pe lună BRUT. Pe lângă acești bani, el mai beneficiază și de alte avantaje, care-i ridică încasările la 182.000 de euro, deci 15.200 euro pe lună, scriu jurnaliștii francezi.

Klaus Iohannis, președintele României

Ce salariu încasează lunar președintele României, Klaus Iohannis?

Prin comparație, președintele Klaus Iohannis încasează o sumă de două ori mai mică. În anul 2020, acesta a avut o remunerație de 27.000 lei pe lună BRUT, adică în jur de 5.500 de euro. Net, rămân doar 16.000 de lei, dar desigur că la această sumă se mai adaugă și alte avantaje, pe care orice președinte le are.

Totuși trebuie să remarcăm că salariul președintelui României a crescut considerabil în ultimii ani, ceea ce este normal. Declarațiile de avere publicate în anul 2014 de președintele de atunci Traian Băsescu arată că acesta primea un salariu foarte mic, de doar 6.706 lei lunar.

Sumele mici sunt nepotivite în acest context, întrucât în mod normal deminitarii ar trebui să primească onorarii decente, tocmai pentru a nu fi tentați să-și folosească puterea pentru a obține foloase necuvenite, spun specialiștii.