Emag este cel mai mare retailer online din țară, iar salariile angajaților sunt pe măsura acestui statut. Aflăm din articolul de astăzi cât câștigă un angajat entry level, dar și salariații de pe poziții mai înalte.
Iulian Stanciu, șeful Emag, susține că cel mai mic salariu din compania pe care o conduce este undeva la 2000-2.200 lei pe lună, cu tot cu bonusuri.
”Cel mai mic salariu din eMag este undeva la 2.000 – 2.200 de lei pe lună, cu tot cu bonusuri. Nu vom scădea salariile în perioada aceasta. Avem în plan să angajăm 1.000 de oameni în perioada următoare în depozite, curierat tradiţional, curierat rapid. Este o angajare permanentă”, a afirmat Iulian Stanciu în cadrul emisiunii ZF Live.
Spre exemplu, un consultant Vânzări Outbound câștigă 1.750 lei,sumă la care se adaugă 300 lei tichete de masă + 500 lei comision vânzări.
Un tehnician în cadrul companiei poate primi un salariu fix de 1.800 lei, la care se mai adaugă aproximativ 520 lei sub formă de bonus, plus 130 lei sub formă de tichete de masă.
Un Account Payable Specialist este recompensat cu un salariu de 3.200 lei.
Ca Project Manager vei primi un salariu de 3.300 lei, la fel cum se întâmplă și cu un angajat pe poziția Direct Marketing Specialist sau Junior Business Analyst, cu amendamentul că acesta din urmă poate primi și o serie de bonusuri.
Ei bine, pe zona IT, salariile cresc exponențial. Astfel, un Junior Network Administrator primește unul dintre cele mai bune salarii, de până la 5.200 lei, în vreme ce un Senior PHP Developer câștigă chiar și 11.000 lei la care se adaugă 130 lei tichete de masă.