Ion Caramitru a fost unul dintre cei mai iubiți actori români. De numele acestuia se leagă și Revoluție din anul 1989. A fost un nume important care a contribuit la dărâmarea regimului Ceaușescu. Acesta a jucat în peste 40 de filme și s-a remarcat și ca regizor. Din anul 2005, el era și director al Teatrului Național din București.
Ion Caramitru a murit în aceeași zi cu marele campion, Ivan Patzaichin, fiind internat în același spital. Pe surse s-a auzit că acesta ar fi fost infectat cu un stafilococ care nu a răspuns la tratament, dar se pare că boala lui era de fapt mult mai gravă.
Marele actor lasă în urmă o mare de lacrimi, mii de piese reușite în care a jucat, dar și o avere uriașă. De-a lungul celor 79 de ani, acesta a reușit să-și investească banii foarte bine. El a fost căsătorit cu aceeași femeie toată viața lui. Micaela i-a dăruit trei băieți, Andrei, Ștefan și Matei.
Andrei Caramitru este cel mai popular dintre ei și asta pentru că s-a implicat în politică, însă a fost destul de aspru criticat. Cu toate acestea, nu s-a temut să-și expună mereu opiniile personale cu privire la politicieni.
În ultima lui declarație de avere, Ion Caramitru a făcut un inventar al bunurilor sale, care acum se vor împărți între soția lui și cei trei fii.
În declarația de avere, Ion Caramitru și-a trecut toate bunurile pe care le deținea împreună cu soția lui. El încasa și pensie și salariu simultan, iar noua lege a Guvernului Cîțu urma să-l afecteze și pe el.