Cât costă să faci Revelionul la pensiunea superbă a fostului cârcotaș Mihai Găinușă? Se află la Cheia și are patru stele

Cât costă să faci Revelionul la pensiunea superbă a fostului cârcotaș Mihai Găinușă? Se află la Cheia și are patru stele
Mihai Găinușă și-a ridicat o pensiune de lux din bani europeni

Mihai Găinușă a ajuns celebru datorită emisiunii Cronica Cârcotașilor, pe care o realiza împreună cu Șerban Huidu. Cei doi au fost prieteni foarte buni timp de peste 20 de ani, dar la un moment dat, în anul 2014 au anunțat că o vor lua pe drumuri separate. Presa a scris atunci că cearta lor ar fi pornit de la bani.

Cert este că acum fiecare este cu drumul lui. Șerban Huidu încă mai continuă proiectul Cronica Cârcotașilor la Prima Tv, iar Mihai Găinușă se dedică unor proiecte personale, cu preponderență în online. Pe lângă acestea, fostul realizator TV are și o afacere în industria turismului. Mai exact o pensiune luxoasă, de patru stele în stațiunea Cheia din județul Prahova.

Câte camere are pensiunea lui Mihai Găinușă

„Găinuşa de Munte” are opt camere și  îi merge foarte bine. Aceasta a fost închiriată pentru Revelion încă din vară, semn că serviciile oferite sunt unele de calitate.

”E închiriată pentru Revelion încă din vară. Nu mă ocup eu direct de ea. Nu ştiu să vă spun un preţ, dar are 8 camere şi în general merg pe ideea de grup”, a spus  Mihai Găinuşă pentru Click!.

Voceabanilor.ro a inspectat fabuloasă pensiune și într-adevăr arată superb. Nu știm exact oferta de Revelion, mai ales că locația a fost rezervată unui grup cu multe luni înainte, dar vă putem spune prețurile standard pentru restul sezonului.

Cât costă o cameră la „Găinuşa de Munte”

„Pentru o cameră dublă, trebuie să scoateți din buzunar 210 lei, iar pentru una superioară, 260 de lei.

La cerere, va putem oferi pat pliant la pretul de 50 ron / noapte.

Micul dejun, pranzul si cina se servesc la cerere, in restaurantul pensiunii.

IMPORTANT: Daca doriti sa aduceti produse de acasa (mancare sau bautura), va anuntam ca se plateste o TAXA DE SERVICII DE 100 RON/CAMERA/ZI. Va multumim pentru intelegere!„, spun reprezentanții pensiunii pe site-ul de prezentare.

Din ce bani și-a ridicat Mihai Găinușă pensiunea

„Găinuşa de Munte” există de mai mulți ani, iar Mihai Găinușă a ridicat-o cu bani europeni. El a accesat fondurile SAPARD, dar a recunoscut că l-a chinuit enorm birocrația. Într-un finala a ieșit totuși ceva frumos și durabil.

„La o jumătate de an după ce am depus cererea, a sosit prima tranșă de bani. Nu a fost ușor. Ne-am izbit de birocrația de la noi, care s-a suprapus peste cea europeană. Au fost multe nopți nedormite și multe drumuri la Târgoviște, unde era oficiul care gestiona fondurile pentru zona respectivă”, povestea Mihai Găinușă în 2008.