Boala cruntă care l-a doborât pe Liviu Vârciu. Își face injecții în burtă. Puțini știu despre coșmarul prin care trece vedeta Antenei 1

03 sept. 2021
Boala cruntă care l-a doborât pe Liviu Vârciu. Își face injecții în burtă. Puțini știu despre coșmarul prin care trece vedeta Antenei 1
Sursa foto: Instagram

Anul trecut, Liviu Vârciu s-a îmbolnăvit de coronavirus și, în ciuda faptului că a avut o formă ușoară, a trecut prin momente dificile. El a povestit recent cât de dificil îi este și ce afecțiuni are la ficat și plămâni din această cauză.

Într-un interviu recent el a povestit că nu i-a fost ușor atunci când s-a îmbolnăvit, mai ales că a trebuit să stea în izolare. Deși nu a făcut o formă gravă a bolii, la câteva săptămâni după ce a trecut prin boală a constatat că i-au fost afectate ficatul și plămânii.

„Această boală m-a distrus pe interior, nu glumă. Am avut o formă mai uşoară de COVID, dar chiar şi aşa, analizele mi-au ieşit rău şi când am fost depistat pozitiv şi acum. Nu am avut gust şi miros. Acum ficatul e praf şi am rămas cu o pată pe plămâni.

Plus că obosesc foarte repede. Acest virus este unul cât se poate de pervers, te îngenunchează. Eu am luat doar niște vitamine și mi-am făcut niște injecții în burtă, care trebuie făcute neapărat, pentru că boala asta îți îngroașă sângele. Mie nu mi-a crescut barba două săptămâni”, a povestit Liviu Vârciu într-un interviu pentru impact.ro.

Ce studii are de fapt Liviu Vârciu

Liviu Vârciu a absolvit Școala Populară de Artă, secția Canto, apoi s-a oprit. Mai târziu, în anul 1998 el a înființat trupa L.A., alături de care s-a făcut remarcat și a reușit să joace în mai multe producții. Divorțul de Adelina Pestrițu a avut și el un impact. Separarea celor doi le-a adus mai multă popularitate decât s-ar fi așteptat, iar scandalurile în care au fost implicați au dus la o adevărată explozie în rândul carierei.

„Eu nu sunt actor, nu am şcoală de actorie. Am făcut doar trei ore de actorie cu Dana Dorian. Eu am mers la casting pentru ”Secretul Mariei”. Mi s-a spus să merg îmbrăcat frumos. Eu am mers în costum pe 32 de grade. Acolo erau toţi marii actori în bermude, în tricouri. ‘Ce caută asta aici?’, mi-au auzit urechile.

Eu am vrut să dau la facultate şi mi s-a spus să nu merg că îmi va strica din naturaleţe. Şcoala te ajută, dacă nu ai ocazie cum am avut eu”, a spus Liviu Vârciu la Antena 1.