Anca Andrei a fost în ultimii patru ani redactor-șef al Revistei și site-ului Capital, redactor șef la Bugetul.ro și redactor șef și publisher al portalului Antena3.ro. Cariera în presă și-a început-o la 20 de ani, la Pro TV, apoi a lucrat o perioadă la Libertatea. După câțiva ani în domeniul comunicării politice, în 2016 a intrat în echipa Bugetul.ro, ca redactor-șef. În 2018 a devenit redactor șef al site-ului și Revistei Capital, publicație de tradiție în România, dar cu rezultate modeste în domeniul online. În doar doi ani, site-ul a crescut de 7 ori, iar revista a fost transformată complet. Anca Andrei a fost bursier al statului francez, a avut o bursă de studii în Italia și o bursă Schuman pentru Jurnalism la Bruxelles, acolo unde a fost și stagiar în cadrul Parlamentului European, la Departamentul de Comunicare al Unității de Finanțe. Aceasta a absolvit Academia de Studii Economice (ASE), primind și titlul de Ambasador al Facultății de Comerț pentru merite deosebite, Facultatea de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu, un master profesional în comunicare strategică în Franța, la Centrul European Universitar din cadrul Universității Nancy 2 și în prezent este doctorand în cadrul ASE, Economie și Afaceri Internaționale.
Eveniment de promovare a Dialogului Social organizat de către Consiliul Național al IMM-urilor din România în Galați
George Tanase 04.08.2022

Eveniment de promovare a Dialogului Social organizat de către Consiliul Național al IMM-urilor din România în Galați

Consiliul Național al IMM-urilor din România (CNIPMMR) a organizat în prima parte a anului 2022, în toate regiunile țării, o serie de evenimente dedicate dialogului social ce au avut ca principal scop pregătirea IMM-urilor și […]

Evenimentul de promovare a Dialogului Social din regiunea Nord Vest – Oradea
George Tanase 02.08.2022

Evenimentul de promovare a Dialogului Social din regiunea Nord Vest – Oradea

Consiliul Național al IMM-urilor din România (CNIPMMR) a organizat în prima parte a anului 2022, în toate regiunile țării, o serie de evenimente de dialog social ce au avut ca principal scop pregătirea IMM-urilor și […]

Unde își petrec românii vacanțele cel mai mult? Top 3 destinații. Ce aleg cei din diaspora în special
Andrei Anca 27.07.2022

Unde își petrec românii vacanțele cel mai mult? Top 3 destinații. Ce aleg cei din diaspora în special

Potrivit unui studiu realizat de compania de transferuri internaționale de bani TransferGo, unul din trei români din diaspora plănuiește să își petreacă concediul de vară în România, unde va cheltui sume importante de bani pe […]

S-au deschis două noi magazine în AFI Cotroceni. Cele două branduri internaționale anunță promoții și oferte speciale
Marius Costache 19.07.2022

S-au deschis două noi magazine în AFI Cotroceni. Cele două branduri internaționale anunță promoții și oferte speciale

AFI Cotroceni, cel mai mare mall din România, anunță deschiderea a două noi magazine noi –  JD Sports și Bath&Body Works. Fanii au luat cu asalt AFI Cotroceni pentru a descoperi promoțiile și ofertele speciale […]

Trendurile sezonului, de la cei mai cunoscuți fashion editori români
Carmen Ciotic 14.07.2022

Trendurile sezonului, de la cei mai cunoscuți fashion editori români

Atunci când vorbim de tendințe în materie de genți și încălțăminte, vara lui 2022 este cu siguranță despre culori vibrante, texturi lucioase și despre asocieri cromatice îndrăznețe. Patru dintre cei mai cunoscuți stiliști și fashion […]

Cele mai ușoare sporturi pe care să pariezi
Marius Costache 12.07.2022

Cele mai ușoare sporturi pe care să pariezi

Când vine vorba de pariuri și tot felul de alte sporturi pe care să poți paria, există posibilități de ordinul miilor și probabil va fi extrem de greu să găsești ceva care ți se potrivește […]

Care este rata de angajare a absolvenților Universității Politehnica din București. Ce procent lucrează încă din timpul facultății
Marius Costache 07.07.2022

Care este rata de angajare a absolvenților Universității Politehnica din București. Ce procent lucrează încă din timpul facultății

Circa 4.000 de studenți vor absolvi în acest an programele de studii de licență ale celor 15 facultăți  din Universitatea POLITEHNICA din București. Festivitățile de absolvire vor avea loc în perioada 9 – 16 iulie. […]

Ce se întâmplă în prezent pe piața imobiliară din România? Au crescut sau nu prețurile la locuințe? Cât de mult se apelează la închirieri de ușor se
Marius Costache 01.07.2022

Ce se întâmplă în prezent pe piața imobiliară din România? Au crescut sau nu prețurile la locuințe? Cât de mult se apelează la închirieri de ușor se

Având în vedere contextul macroeconomic în care ne aflăm, cu inflație și dobânzi în creștere, dar în același timp cu scumpiri și în segmentul imobiliar, Storia.ro – platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri […]

Olesia Avram: primul expert în metoda ”Fluviul Ancestral” din România
Marius Costache 27.06.2022

Olesia Avram: primul expert în metoda ”Fluviul Ancestral” din România

Olesia Avram este primul expert care a adus în România terapia care prinde amploare în lume și stabilește noi limite în transformarea personală. Mai mult decât o călătorie în prezent, este vorba de o călătorie […]

Brandul PULL&BEAR inaugurează la București,  în centrul comercial AFI Cotroceni, cel mai nou concept de magazin
Cristina Melinte 16.06.2022

Brandul PULL&BEAR inaugurează la București, în centrul comercial AFI Cotroceni, cel mai nou concept de magazin

Brandul internațional de modă PULL&BEAR deschide astăzi, 15 iunie, magazinul din AFI Cotroceni într-o nouă locație și într-un format extins, reorganizat după cel mai recent concept de magazin de pe plan global.    Brandul de […]