Autoritățile din București sunt în alertă după ce o tânără a povestit calvarul prin care a trecut la metrou. Aceasta a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care a spus ce i s-a întâmplat în urmă cu puțin timp.
Întâmplarea nu este una singulară, mai multe femei acuzând același lucru. Un bărbat de aproximativ 25 de ani, cu ochelari de vedere a agresat mai multe persoane de sex feminin și doar când acestea au început să țipe au fost lăsate în pace.
În urma apelului disperat al tinerei, oamenii legii s-au sesizat și încearcă să identifice suspectul, mai ales că există și imagini video cu acesta, care nu pare a avea antecedente penale. Agresorul de la metrou este acum căutat peste tot.
„Bună! Vreau să dau un semnal de alarmă fetelor care circulă în special singure. Încă sunt în stare de şoc, deci vă rog să îmi scuzaţi incoerenţa. În jurul orei 20.35, am intrat în contact cu individul din imagine.
A urcat cu mine în metrou la Crângaşi şi a coborât la Eroilor la 20.45. Este o persoană super invazivă care te atinge şi în momentul în care zbieri să te lase în pace. Aceeaşi tactică a aplicat-o şi altei fete pe care efectiv o încolţise şi o obliga să îl ia în braţe (din ce am putut vedea eu).
Moment în care mi-am adunat ultima fărâmă de curaj şi am urlat pe peron că dacă mai continuă voi suna la Poliţie. Nu ştiu când şi unde a dispărut pentru că eram mult prea speriată. Este tipul în pantaloni galbeni”, a scris pe facebook una din tinerele agresate.