Selly a ieșit din preferințele românilor, după ce mult timp a dominat Youtube-ul și rețelele de socializare. Astăzi locurile fruntașe în trending sunt ocupate în multe zile de cântăreți de manele, cu piese destul de goale de conținut. Cu toate acestea, numărul vizualizărilor sunt într-o continuă creștere.
Agenția Starcom Media a realizat un top al influencerilor la început de toamnă. Acesția au realizat un clasament pe categorii, iar principala surpriză o reprezintă detronarea lui Selly, care nu se mai află deloc în top.
INNA se află pe locul I în clasamentul general, dar și la secțiunea muzică. Ea este urmată de Smiley, atât la general, cât și în domeniul muzical.
Smiley a crescut foarte mult pe YouTube în ultima perioadă datorită clipurilor în care își prezintă activitățile din viața de zi cu zi, iar cel mai vizionat este cel în care vorbește împreună cu Gina Pistol despre viitorul lor copil: peste 2 milioane de vizualizări și 75 de mii de aprecieri, explică Starcom, conform paginademedia.ro.
Adelina Pestrițu ocupă prima poziție în zona de Fashion and Beauty, iar pe doi se află Alina Ceușan.
Dorian Popa s-a impus la categoria vedete de televiziune, iar Mircea Bravo este lider la divertisment, ceea ce reprezintă o adevărată lovitură pentru Selly, care nu mai numărul 1 în categoria entertainment.
Maxinfinite și iRaphahell sunt cei mai cunoscuți gameri și se află pe primele poziții.
Andrei Deiu, antrenor de fitness s-a remarcat în acest domeniu și ocupă primul loc pe Instagram.
Agenția Starcom analizează prezența celor mai urmărite conturi pe cele trei mari platforme din online – Facebook, Instagram și Youtube – dar și anvergura canalului și engagement-ul comunităților fiecărui cont.
„Odată cu începerea noului an școlar, topul celebrităților din social media arată schimbări interesante în ceea ce privește preferințele consumatorilor acestui gen de conținut. Facebook, platforma preferată de grupele superioare de vârstă, are o creștere a engagement-ului de peste 11%.
Pe de altă parte, Instagram și YouTube, platforme preferate mai mult de tineri, înregistrează o scădere semnificativă, de peste 10% a engagement-ului: -12% pe Instagram, peste 17% (7,5 milioane) în cazul numărului de clipuri vizionate pe Youtube”, a spus George Mușat, Starcom Data Strategy & Analytics Manager.