18 ianuarie, cea mai deprimantă zi a anului. Cum afectează ”Blue Monday” milioane de oameni

18 ian. 2021
18 ianuarie, cea mai deprimantă zi a anului. Cum afectează ”Blue Monday” milioane de oameni

Cea mai deprimantă zi a anului 2021 este 18 ianuarie, denumită de specialiști ”Blue Monday”. Ziua nu a fost aleasă întâmplător. Ea este stabilită în funcție de o serie de criterii mai mult sau mai puțin științifice.

Specialiștii au decis stabilirea ”Blue Monday” în urmă cu 15 ani, iar în principiu, această marcare a celei mai triste zi a anului este, de fapt, un prilej de a reflecta asupra uneia dintre bolile acestui secol și anume depresia, boala de care suferă milioane de persoane, unele din ele fără măcar să știe acest lucru.

Câte persoane se simt deprimate

Depresia nu este o boală care să sperie întreaga omenire, însă dacă fiecare persoană ar știi ce se întâmplă când boala se adâncește, probabil s-ar teme mai mult.  Unul din zece români suferă de depresie, iar marea majoritate nici nu știu acest lucru sau evită pur și simplu să apeleze la un specialist.

Conform CNN, studiile făcute în urmă cu mai mulți ani arătau că până în anul 2030, depresia ar urma să devină principala cauză a mortalității. Totuși, dincolo de studii a apărut între timp și pandemia, izolarea, care au accentuat stările mentale ale fiecărei persoane în parte.

Un exemplu foarte bun este situația din Japonia, unde doar în luna octombrie a anului trecut, mai multe persoane au murit în urma sinuciderii, decât din cauza infectării cu noul coronavirus. Surprinzător este faptul că cele mai multe sinucideri au avut loc în rândul femeilor.

De ce „Blue Monday”?

Probabil vă întrebați de ce această zi și de ce luna ianuarie. Ei bine, teoria despre ”Blue Monday” este destul de veche. Aceasta îi aparține psihologului britanic Cliff Arnall și a apărut în anul 2015. El a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula care este ziua cea mai deprimantă din an, luând în considerare mai mulți factori precum: condiţiile meteorologice, nivelul datoriilor acumulate, câte zile au trecut de la sărbătorile de iarnă, câte zile au trecut de la încălcarea obiectivelor trasate pentru noul an şi nivelul scăzut de motivaţie.

Rezultul a fost unul simplu de înțeles. Potrivit psihologului, organismul uman se resimte după consumul de alcool şi dulciuri din luna decembrie. De cealaltă parte, conturile bancare sunt aproape de cota de avarie din cauza cadourilor de Crăciun şi a petrecerilor de Revelion.

Un alt aspect de care puțini oameni țin cont este faptul că mai este nevoie de câteva luni până când lumina diurnă va creşte considerabil și nivelurile de vitamina D din organism vor putea să se regenereze prin expunerea naturală la razele solare.

Un alt motiv care stârnește depresia în rândul populației îl reprezintă vacanțele, care par din ce în ce mai departe, iar ziua de luni, pe care multă lume ”o urăște” este decisivă.

Ce spun marile companii

Mulți nu cred în ”Blue Monday”. În anul 2014, o comapnie de băuturi contrazicea teoria specialiștilor. Aceștia considerau că ”Blue Monday” nu este în cea de a treia zi de luni a anului, ci în prima zi de luni a anului. Această zi, considera compania, este cea mai deprimantă, întrucât este prima luni la locul de muncă în noul an.

Un alt studiu realizat în urmă cu mai mulți ani a scos la lumină faptul că persoanele care stau lângă fereastră mai mult, sau care ies la plimbare mult mai des, pot evita ”Blue Monday” și se pot vindeca mai repede de depresie decât cele care nu fac acest lucru.

Practicarea sporturilor în perioada iernii are un alt efect benefic atât asupra minții cât și a corpului. Specialiștii recomandă sporturile de iarnă, care sunt mult mai benefice decât mersul la sală.