Violeta Alexandru a alocat 1,2 milioane lei pentru 24 Case de Pensii! Cine sunt cei care vor primi banii

Violeta Alexandru a alocat 1,2 milioane lei pentru 24 Case de Pensii! Cine sunt cei care vor primi banii

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a anunțat că a fost de acord să aloce suma de 1,2 milioane de lei pentru 24 de case judeţene de pensii. Banii au fost solicitați pentru amenajarea spaţiilor arhivelor şi pentru servicii de arhivare. Încă șapte instituții de acest tip așteaptă aprobarea ministerului.

„Punem la punct şi arhivele caselor de pensii. 24 de case judeţene (inclusiv Bucureştiul) au solicitat şi le-au fost aprobate fonduri pentru amenajarea spaţiilor arhivelor, inclusiv pentru achiziţionarea de servicii de arhivare (în total 1,2 milioane lei). În unele a fost efectiv nevoie, după cum le-am spus direct la faţa locului, să se dea cu mătura şi să se pună dosarele în ordine. Ce înţelegem de aici? Probleme de bază din sistem (lucruri simple) au fost lăsate nerezolvate de prea mulţi ani de zile. Întrebaţi pe cei care vă cer să le acordaţi încrederea ce au rezolvat concret şi când încep să vă vorbească de viziuni, planuri, proiecte să vă aduceţi aminte că România are nevoie de rezolvarea problemelor de bază. Trebuie să fim serioşi în legătură cu cele mai elementare obligaţii”, a scris ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook.

Casele de Pensii care au primit cei mai mulți bani

Violeta Alexandru a precizat și că acum există inclusiv posibilitatea recuperării unor informaţii din carnetele de muncă bine scanate. Ea a punctat că acest lucru s-a întâmplat sub mandatul ei.

Sumele cele mai consistente pentru organizarea arhivelor au fost primite de către Satu Mare (pentru reparaţii acoperiş spaţiu arhivă), Bucureşti (pentru plata chirii spaţii arhivă), Argeş (pentru stingătoare, rafturi şi servicii de ignifugare), Buzău (reparaţii instalaţie electrică), Ilfov (servicii de arhivare şi plata chirii spaţii arhivă).

„Alte 7 case de pensii au făcut solicitări de fonduri şi sunt în curs de aprobare. Dacă le punem pe toate la punct, se poate trece la un alt nivel. Vreau neapărat să păstrăm în siguranţă documentele care atestă o viaţă întreagă muncită. Aceste lucruri – la a căror punere la punct nu renunţ – înseamnă, pentru mine, respect pentru pensionari. Faptul că aceste lucruri puse la punct vor rămâne după terminarea mandatului meu, îmi dă o mare satisfacţie. Se va lucra mai bine în administraţie oferind serviciile cerute de oameni. Asta este ceea ce contează”, a mai scris Violeta Alexandru.