Tarom anunță anularea zborurilor spre mai multe capitale europene în perioada 7-30 noiembrie. Ce se întâmplă cu cei care și-au luat deja bilete

29 oct. 2020
Tarom anunță anularea zborurilor spre mai multe capitale europene în perioada 7-30 noiembrie. Ce se întâmplă cu cei care și-au luat deja bilete

Companiile aeriene sunt la un pas să intre în colaps. Numărul pasagerilor a scăzut cu până la 90%, iar avioanele zboară mai mult goale. În contextul în care numărul cazurilor de persoane infectate cu coronavirus este într-o creștere accentuată, Tarom a anunțat că anulează mai multe zboruri în perioada 7-30 noiembrie.

„În cazul în care, din diverse motive care nu țin de compania TAROM, nu s-a reușit contactarea dvs., vă rugăm să apelați Call Centerul TAROM”, au transmis reprezentanții TAROM către pasagerii care și-au achiziționat deja bilete spre destinațiile unde au fost anulate zborurile.

Anunțul Tarom. Ce zboruri sunt anulate

„Vă informăm că din cauza contextului actual complicat, Tarom va opera o serie de modificări în actualul orar de zbor. Astfel:

– în perioada 7 noiembrie – 30 noiembrie 2020, zborurile către și dinspre Londra se vor suspenda. Persoanele care au achiziționat bilete pe această relație și nu au fost deja contactate sunt rugate să ne scrie la contact@tarom.ro / lonoffice@taromuk.co.uk sau să apeleze Call Center-ul TAROM – https://www.tarom.ro/call-center-tarom – în zilele de 2, 9 și 16 noiembrie 2020, zborurile către și dinspre Bruxelles se vor anula;

– în zilele de 11, 18 și 25 noiembrie 2020, zborurile către și dinspre München / Munich se vor anula;

– în zilele de 13, 20, 27 noiembrie și 4 decembrie 2020, zborurile către și dinspre Amsterdam se vor anula;

– în zilele de 3, 5, 10, 12, 17, 19, 24, 25 noiembrie și 1, 3, 8, 10, 15 decembrie 2020, zborurile către și dinspre Oradea se vor anula;

– în zilele de 4 și 6 noiembrie 2020, zborurile către și dinspre Suceava se vor anula”, se arată în anunțul TAROM.

Compania nu a precizat când vor fi reluate zborurile. Situația este una foarte delicată, mai ales că Tarom avea deja mari probleme financiare și s-a luat în discuție inclusiv vinderea acesteia către un investitor străin.