Anca Alexandrescu a terminat pe locul 2 cursa pentru Primăria Capitalei și s-a arătat foarte dezamăgită de rezultat. În discursul ei de după aflarea rezultatului aceasta a arătat practic cu degetul spre Călin Georgescu, care a transmis electoratului suveranist să boicoteze votul argumentând că alegerile nu sunt practic reale.
Anca Alexandrescu a anunțat că nu va renunța la politică, dar simultan va reveni și la pupitrul ei de moderator la Realitatea TV, unde-și va continua emisiunea. Reamintim că aceasta a fost mai bine de 20 de ani consilier pe comunicare, cu deosebit de multă influență, pentru cei mai puternici oameni din PSD: Adrian Năstase, Sorin Oprescu, Victor Ponta, Liviu Dragnea și chiar Viorica Dăncilă.
Deși a fost inclusiv parte din consilii de administrație ale unor companii de stat, aceasta prezintă acum abuzurile la care și ea a fost parte la un moment dat. La acel moment nu a dezvăluit nimic.
„Începând de mâine seară redevin moderator TV, Anca Alexandrescu, pentru că trebuie să-mi țin promisiunile față de miile de bucureșteni cu care m-am întâlnit în această săptămână. Am obligația să mă reîntorc și să fac ceea ce am promis, pentru a ne putea recupera țara.
Îmi pare foarte rău că nu toți suveraniștii au înțeles că alegerile se câștigă în stradă și la vot. Nu stând în fața calculatoarelor sau în fața televizorului. Este doar începutul. Nu, nu am să îi iau locul lui George Simion. Nu am astfel de gânduri. Am de gând să merg mai departe pe acest drum al suveranismului. Este un lucru pe care l-am declarat de foarte mulți ani”, a spus Anca Alexandrescu în discursul ei de după alegeri.
Jurnalista Anca Andrei Vintilă a publicat o analiză scurtă pe pagina ei de facebook în care de asemenea spune că cel care l-a ajutat pe Ciprian Ciucu să câștige alegerile a fost Călin Georgescu, care ar fi dorit astfel să o scoată din cursă pe candidata independentă susținută de AUR.
„Din fericire, dezastrul a fost evitat în București. Și Ciprian Ciucu și Daniel Băluță erau variante decente de primar general. Partidele sunt irelevante. În România de astăzi nu mai există doctrine. Avem un PSD plin de PNL, un PNL plin de PSD, un AUR plin de PSD + PNL și un USR în care abundă agenții externi, care lucrează în favoarea altor țări. Deci e bine să urmărești oamenii.
Ciucu și Băluță au făcut lucruri bune la sectoare și ambii meritau locul 1 în cursa asta. Să fim corecți. În schimb, alternativele catastrofale erau Anca Alexandrescu și Cătălin Drulă, ambii cu zero experiență în administrație, extrem de agresivi și capabili să calce peste oricine i-a ajutat în trecut doar pentru a-și atinge obiectivul. Feriți-vă de oamenii fără carcater!
În primul rând, Ciprian Ciucu trebuie să-i mulțumească lui Călin Georgescu. De ce? Pentru că acesta împreună cu alți influenceri care-l susțin, au transmis indirect că Anca Alexandrescu NU este votabilă. Și au ieșit la timp să transmită acest mesaj. Altfel am fi putut avea un alt rezultat. Și sunt convinsă că ar fi fost horror pentru București.
Pentru cei care nu privesc în profunzime situația, îi invită să reflecteze. Și Anca Alexandrescu și George Simion s-au încărcat din imaginea lui CG. La bază, ambii au profil de trădători și sunt narcisiști și ambii au purtat negocieri în spatele ușilor închise cu terți. Dacă tragi linie, vezi că singurul chemat zilnic la Poliție și hărțuit cu zeci de dosare este Georgescu. Restul sunt bine, câștigă milioane de euro și nu plătesc taxele la stat.
De exemplu, Realitatea funcționează cu zeci de milioane de euro datorii la ANAF, iar George Simion plătește din partea AUR, pentru doar o emisiune la Anca Alexandrescu, 450.000 de euro, bani publici. Și culmea, intră doar prin telefon în acea emisiune. Și sunt mult mai mulți bani la mijloc.
Nici Simion și nici Anca Alexandrescu nu ajungeau nici măcar la jumătate ca procente fără să căpușeze imaginea lui CG, care vă place, nu vă place, este locomotivă de voturi. Reamintesc că la primele alegeri, AUR a obținut peste Simion, Simion care a primit voturi și de la PSD, deci el nu este deloc atractiv ca personaj.
Cât despre Drulă… în zadar s-a lipit de Nicușor. Cât timp a fost primar general, domnul președinte a apărut rar, s-a creat o iluzie în jurul lui, nu știam cine este. Când a apărut în toate splendoarea lui de Mr. Bean Jolly Joker, mulți au băgat capul în pământ și au refuzat să mai voteze sau au ales orice altceva, mai ales că de data asta au avut alternative”, a scris Anca Andrei Vintilă pe facebook.
Ciprian Ciucu (Partidului Naţional Liberal) – 36,16% din voturi
Anca Alexandrescu (Alianţa electorală „Dreptate pentru Bucureşti”) – 21,94%
Daniel Băluţă (Partidul Social Democrat) – 20,51%
Cătălin Drulă (Uniunea Salvaţi România) – 13,90%
Ana Ciceală (SENS) – 5,85%
Eugen Orlando Teodorovici (independent) – 0,28%
George Valentin Burcea (POT) – 0,20%
Gheorghe Neţoiu (independent) – 0,19%
Oana Creţu (Partidul Social Democrat Unit) – 0,18%
Angela Negrotă (independent) – 0,14%
Dănuţ-Angelo Trifu (independent) – 0,14%
Vlad Gheorghe (independent) – 0,11%
Constantin-Titian Filip (independent) – 0,11%
Gheorghe Macovei (Partidul România Mare) – 0,09%
Mihai Ioan Lasca (Patrioţii Poporului Român) – 0,08%
Liviu Gheorghe Floarea (PNŢ Maniu-Mihalache) – 0,08%
Rareş Lazăr (Partidul România în Acţiune) – 0,05%.