Ce salariu imens primeste directorul AstraZeneca. Este cel mai bine plătit șef din Marea Britanie

Ce salariu imens primeste directorul AstraZeneca. Este cel mai bine plătit șef din Marea Britanie
Flacoane ilustrative de vaccin AstraZeneca. Sursa foto: AstraZeneca

Pascal Soriot, directorul executiv al producătorului de vaccinuri anti-COVID-19, AstraZeneca, a fost cel mai bine plătit șef de companie din Marea Britanie în 2020, un an în care salariul mediu al șefilor de companii a scăzut cu aproape o cincime.

Conform unui raport High Pay Center, Pascal Soriot, în ciuda faptului că a fost criticat pentru gestionarea răspunsului la pandemie, deși AstraZeneca vinde vaccinul la preț de producție, a primit nu mai puțin de 15,45 milioane de lire sterline anul trecut. În comparație, salariul mediu al șefilor companiilor incluse în indicele principal FTSE-100 al Bursei de la Londra a fost de 2,69 milioane de lire sterline în 2020, în scădere față valoarea de 3,25 milioane de lire sterline înregistrată în 2019, transmite Reuters.

Cu toate acestea, salariul unui șef de companie rămâne în continuare de aproximativ 86 de ori mai mare decât salarial mediu al unui lucrător obișnuit din Marea Britanie.

Efectele pandemiei asupra salariilor

În Marea Britanie, proporția companiilor care au plătit bonusuri a scăzut la 64% de la 89% în 2019, în timp ce 77% dintre acestea au plătit stimulente pe termen lung pe baza performanței din ultimii 3-5 ani, comparativ cu 82% anul precedent.

De asemenea, în cazul celor nouă companii care au luat bani publici prin intermediul programului de sprijin guvernamental britanic, plata medie acordată unui CEO a fost de 2,2 milioane de lire sterline.

„Remunerațiile acordate directorilor generali sunt concepute pentru a reflecta experiența acționarilor, angajaților și a altor părți interesate, astfel încât nivelul mai redus de salarizare înregistrat în 2020 arată că sistemul funcționează conform așteptărilor”, a declarat Luke Hildyard, directorul High Pay Center.

Remunerațiile au fost „foarte generoase”

„Pe de altă parte, aceste sume reprezintă recompense foarte generoase … într-un moment în care, în general, sprijinul guvernului pentru economie a fost probabil mai important pentru supraviețuirea și succesul celor mai mari companii britanice decât pentru deciziile directorilor lor”, a mai punctat Luke Hildyard.

În completarea primilor cinci cei mai bine plătiți directori de companii din Marea Britanie mai sunt Brian Cassin (Experian) cu 10,3 milioane de lire sterline, Albert Manifold (CRH) cu 9,92 milioane de lire sterline, Laxman Narasimhan (Reckitt Benckiser) cu 9,24 milioane de lire sterline și Rob Perrins (Berkeley) cu 8,03 milioane de lire sterline.