Agenția Fitch Rating a publicat prognoza economică pentru România. La ce să ne așteptăm în perioada următoare

31 oct. 2020
Agenția Fitch Rating a publicat prognoza economică pentru România. La ce să ne așteptăm în perioada următoare
Photo by Adeolu Eletu on Unsplash

Agenţia Fitch Rating a dat publicității prognoza economica pentru România, dar și pentru alte state. Experții estimează pentru țara noastră un deficit bugetar de 9,5% din PIB în anul 2020. În ceea ce privește rata șomajului, aceasta ar urma să crească în anul 2021, până la 7,3%, urmând să revină la valori mai mici în anul 2022.

În plus, Fitch Rating consideră că per total, economia României se va contracta cu 5% în anul curent, evaluare care-l mulțumește pe ministrul Finanțelor, Florin Cîțu pentru că astfel a fost menținut ratingul de țară la „BBB minus”, cu perspectivă negativă. Acest indicator pare nefavorabil, însă putea fi mult mai rău.

Valoarea lui contează pentru costurile cu care se împrumută statul sau marile companii dintr-o ţară, scrie Mediafax.

Specialiștii sunt de părere că măsurile care au venit de la guvern în sprijinul aeconomiei au fost eficiente. Trebuie menționat că România are o datorie guvernamentală moderată, dar și indicatori privind guvernanţa şi dezvoltarea umană peste alte ţări.

Prognoza economică pentru România este oarecum confortabilă

„Deci este un mesaj atât de îngrijorare dar şi de confort şi a venit exact la momentul potrivit şi, atenţie, la consecinţele pe care le-ar fi avut. Scăderea de rating, de exemplu, cu un procent în general, cu o treaptă, se duce în deficit bugetar sau în cheltuieli cu dobânzile să zicem, tot cu un procent. Confirmarea este pentru împrumuturile pe termen lung la moneda euro, ceea ce este un avantaj pentru România.

Mai avem, încă, atât de importantă, această capacitate de a te îndatora, pentru că situaţia deficitului bugetar este complicată, a deficitului de cont curent la fel şi a datoriei private externe, care este foarte mare şi noi nu o vedem, dar este un indicator critic şi foarte mare şi, acesta, prin comparaţie cu alte ţări, care au acelaşi rating. Deci, consecinţele unei scăderi de rating în poziţiile României, chiar dacă perspectiva este negativă, sunt foarte importante şi foarte critice. Nu aveam loc de aşa ceva acum în situaţia medicală şi totul este foarte critic, aşa că am mai luat o gură de speranţă şi de oxigen”, a explicat analistul economic, Adrian Mitroi.

Pe lângă agenţia europeană Fitch Rating, care este foarte importantă mai sunt două agenţii americane  similare care evaluează economia țării noastre. În urmă cu două zile, Moody’s a anunţat că menţine ratingul României, iar a treia agenţie, Standard and Poor’s, urmează să-şi anunţe evaluarea în perioada următoare.