Anca Andrei a fost în ultimii patru ani redactor-șef al Revistei și site-ului Capital, redactor șef la Bugetul.ro și redactor șef și publisher al portalului Antena3.ro. Cariera în presă și-a început-o la 20 de ani, la Pro TV, apoi a lucrat o perioadă la Libertatea. După câțiva ani în domeniul comunicării politice, în 2016 a intrat în echipa Bugetul.ro, ca redactor-șef. În 2018 a devenit redactor șef al site-ului și Revistei Capital, publicație de tradiție în România, dar cu rezultate modeste în domeniul online. În doar doi ani, site-ul a crescut de 7 ori, iar revista a fost transformată complet. Anca Andrei a fost bursier al statului francez, a avut o bursă de studii în Italia și o bursă Schuman pentru Jurnalism la Bruxelles, acolo unde a fost și stagiar în cadrul Parlamentului European, la Departamentul de Comunicare al Unității de Finanțe. Aceasta a absolvit Academia de Studii Economice (ASE), primind și titlul de Ambasador al Facultății de Comerț pentru merite deosebite, Facultatea de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu, un master profesional în comunicare strategică în Franța, la Centrul European Universitar din cadrul Universității Nancy 2 și în prezent este doctorand în cadrul ASE, Economie și Afaceri Internaționale.
Satul superb din care este originar celebrul Mihai Gâdea. E mai frumos decât în Elveția sau Toscana
Carmen Ciotic 08.12.2025

Satul superb din care este originar celebrul Mihai Gâdea. E mai frumos decât în Elveția sau Toscana

Mihai Gâdea a povestit cu duioșie la „40 de întrebări cu Denise Rifai” despre copilăria din satul Lisa, județul Brașov, și o parte din experiențele din adolescență care l-au format ca adult. Mereu discret cu […]

Cine este Paul Moldovan, noul primar interimar al Sectorului 6 din București? Studiile, cariera, familia și averea viitorului edil ales de Ciprian Ciucu să-i continue proiectele
Cristina Melinte 08.12.2025

Cine este Paul Moldovan, noul primar interimar al Sectorului 6 din București? Studiile, cariera, familia și averea viitorului edil ales de Ciprian Ciucu să-i continue proiectele

După victoria lui Ciprian Ciucu la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei din 7 decembrie 2025, conducerea Sectorului 6 trece, în mod automat, la viceprimarul Paul Moldovan, care va prelua atribuțiile de primar interimar până […]

Trecem la ora de iarnă! Cum se dă ceasul în noaptea de 25 spre 26 octombrie
Marius Costache 24.10.2025

Trecem la ora de iarnă! Cum se dă ceasul în noaptea de 25 spre 26 octombrie

În noaptea de 25 spre 26 octombrie 2025, România, alături de majoritatea țărilor europene, va trece la ora de iarnă. Această schimbare presupune ajustarea ceasurilor cu o oră, începând de la ora 04:00, care va […]

4F lansează o nouă platformă globală de comunicare „IT MEANS YOU WANT IT”, avându-l în prim plan pe ROBERT LEWANDOWSKI
Cristina Melinte 26.08.2025

4F lansează o nouă platformă globală de comunicare „IT MEANS YOU WANT IT”, avându-l în prim plan pe ROBERT LEWANDOWSKI

4F dă startul primei sale campanii internaționale de imagine de mari dimensiuni din ultimii ani, avându-l ca protagonist pe Robert Lewandowski – fotbalistul polonez care joacă la clubul spaniol FC Barcelona și este considerat unul […]

Studiu ABSL: Formarea profesională a tinerilor –  prioritate pentru o piațã a muncii capabilã sã se adapteze schimbãrilor
Vocea Banilor 21.08.2025

Studiu ABSL: Formarea profesională a tinerilor – prioritate pentru o piațã a muncii capabilã sã se adapteze schimbãrilor

Pentru ABSL (Asociația Business Service Leaders) și companiile membre, educația rămâne cea mai valoroasă investiție, deoarece viitorul mediului de afaceri depinde de tinerii de astăzi. Cel mai recent proiect al organizației, Career Day, oferă elevilor […]

Cum te ajută un credit nevoi personale să-ți păstrezi echilibrul financiar
Marius Costache 19.08.2025

Cum te ajută un credit nevoi personale să-ți păstrezi echilibrul financiar

În climatul fiscal actual, menținerea echilibrului financiar poate fi dificilă. Rata inflației, incertitudinile economice și cheltuielile neprevăzute pot destabiliza chiar și cel mai bine planificate bugete. În acest context, un credit de nevoi personale poate fi un […]

Fiecare talisman spune o poveste. Pandora prezintă o nouă campanie cu Feli Donose
Andrei Anca 10.07.2025

Fiecare talisman spune o poveste. Pandora prezintă o nouă campanie cu Feli Donose

Fiecare talisman păstrează amintiri și simbolizează emoții unice legate de cei dragi, locuri de neuitat sau pasiuni personale. În cadrul campaniei „Charm Stories”, Pandora susține puterea poveștilor spuse prin bijuterii, alături de Feli Donose, una […]

Activează energia Manhattanului - noua colecție a brandului NINE WEST NEW YORK, la CCC!
Andrei Anca 10.07.2025

Activează energia Manhattanului – noua colecție a brandului NINE WEST NEW YORK, la CCC!

Străzile aglomerate, taxiurile galbene, forfota orașului care nu doarme și moda care impune ritmul – atmosfera vibrantă a Manhattanului a fost sursa de inspirație pentru noua colecție a brandului NINE WEST NEW YORK. Disponibilă acum […]

Peste 60 de milioane de lei redirecționați către ONG-uri  prin platforma Formular230.ro în 2025
Marius Costache 20.06.2025

Peste 60 de milioane de lei redirecționați către ONG-uri prin platforma Formular230.ro în 2025

Platforma digitală Formular230.ro, dezvoltată de Asociația Help Autism, a facilitat în acest an redirecționarea a aproximativ 65 de milioane de lei (echivalentul a 13 milioane de euro) către sectorul non-profit din România, prin completarea și […]

Gala ABSL: Inspirație, Inovație și Leadership pentru viitorul industriei serviciilor externalizate
Vocea Banilor 13.06.2025

Gala ABSL: Inspirație, Inovație și Leadership pentru viitorul industriei serviciilor externalizate

Asociația Business Service Leaders România (ABSL) a organizat cea de-a X-a ediție a Galei Premiilor ABSL, un eveniment de referință dedicat recunoașterii companiilor și profesioniștilor care contribuie la performanța și atractivitatea industriei serviciilor pentru afaceri […]