Se schimbă legea pensiilor. Veste uriașă pentru pensionarii din România. Cum se vor da banii de acum

Se schimbă legea pensiilor. Veste uriașă pentru pensionarii din România. Cum se vor da banii de acum
Florin Cîțu. Sursa: Facebook

Pensionarii din România așteaptă majorarea pensiilor cu nerăbdare majorarea pensiilor promisă cu luni de zile în urmă, însă Guvernul are alte planuri. Premierul țării, Florin Cîțu a anunțat modificarea legii salarizării, dar și cea a pensiilor. 

Premierul Florin Cîțu are în plan eliminarea inechităților. El a anunțat că Guvernul pe care îl conduce face eforturi uriașe pentru modificarea celor două legi, extrem de importante atât pentru bugetari cât și pentru pensionari.

Ce se întâmplă cu pensiile

El a precizat totodată că modificarea legii salarizării, dar și a pensiilor au generat probleme majore în finanțele publice din România. Astfel, de-a lungul anilor s-au făcu tot felul de excepții, care nu au avut un impact pozitiv asupra românilor.

Premierul a mărturisit că își dorește o lege a pensiilor bazată pe principiul contributivității și își dorește să obțină acest lucru cât mai curând.

”În acest moment ne uităm la modificarea a două legi care au creat probleme sustenabilităţii finanţelor publice în România. Vorbim de legea salarizării unitare, care a fost prezentată public ca o lege care trebuia să elimine inechităţile din administraţia publică, dar a creat probleme cu tot felul de excepţii care au apărut în ultimii ani.

Când a fost prezentată această lege, s-a spus că preşedintele României are salariul cel mai mare şi de acolo pornim cu restul salariilor. Nu mai este aşa, preşedintele României nu mai are salariul cel mai mare şi trebuie să reanalizăm această lege a salarizării. Legea pensiilor – această coaliţie a spus din primul moment, vrem o lege a pensiilor bazată pe contributivitate”, a spus Cîţu.

De ce au înghețat salariile

Pe lângă pensii, bugetarii din România au o altă problemă: înghețarea salariilor, iar la finalul anului trecut premierul Cîțu a făcut o declarație surprinzătoare. El explica la acea vreme că salariile bugetarilor au fost înghețate în 2012 în contextul în care, oricum, acestea au crescut cu 25% în ultimii ani.

”În primul rând vorbim despre o ordonanţă de urgenţă adoptată în şedinţa de astăzi, care conţine mai multe reglementări şi are un impact bugeta de 17,6 milarde de lei: Se menţin salariile personalului bugetarilor la nivelul lunii dec 12 miliarde de lei.

La baza deciziei stă şi ce s-a întâmplat cu legea salarizării în ultimii trei ani, o lege care a fost urmată de multe excepţii. Vom lua o pauză şi vom veni cu clarificări România trece printr-o perioadă dificilă. Nu tăiem veniturile, rămân la acelaşi nivel după o perioadă în care au crescut cu 25%”, spunea atunci premierul.

Cine a resimțit criza financiară

În ciuda declarațiilor făcute de premierul țării, consultantul economic Adrian Negrescu este de altă părere. El a precizat că întreaga criză sanitară a fost resimțită de persoanele din domeniul privat și nicidecum de bugetari.

De asemenea, specialistul a subliniat faptul că 80% dintre firmele româneşti sunt slab capitalizate, adică nu au forţă financiară pentru a plăti salarii mai mari, deci înghețarea salariilor nu este o problemă atât de majoră.

”2020 a fost un an în care cuvântul de ordine a fost supravieţuirea”, a declarat pentru Adevărul, Adrian Negrescu.

El a vorbit și despre situația românilor care au fost nevoiți să se întoarcă din străinătate în contextul pandemiei și care la momentul actual de abia reușesc să se întrețină. Potrivit consultantului economic, în final, pandemia nu a lovit atât de rău veniturile bugetarilor, pe cât au fost afectați alte sute de mii de români plecați în străinătate.

”Am avut peste 1 milion de români care s-au întors din Occident, pe fondul pandemiei şi, din economii, din ce au strâns în ultimii ani, au încercat să reziste. Mulţi au reuşit să plece înapoi, însă alţii şi acum, după aproape un an de pandemie, trăiesc la limita subzistenţei.

Unii şi-au găsit locuri de muncă în ţară, prea puţini însă, alţii se gândesc cu speranţă la 2021, să se întoarcă la muncă afară. Pentru restul românilor, cei care lucrează în mediul privat, au trăit cu spaima zilei de mâine. Mulţi au rămas fără joburi, alţii au trăit din şomajul tehnic asigurat de stat. Pentru bugetari, 2020 a fost un an bun, pentru că n-au simţit criza, fiind protejaţi de politicieni, în contextul anului electoral”, a mai adăugat Adrian Negrescu.