Se dau bani de la stat celor care îi fotografiază sau filmează pe cei care aruncă gunoaie pe domeniul public. Suma primită pentru fiecare imagine

Se dau bani de la stat celor care îi fotografiază sau filmează pe cei care aruncă gunoaie pe domeniul public. Suma primită pentru fiecare imagine
Foto: Antoine GIRET on Unsplash

Legea nu mai sperie pe nimeni în România, mai ales că a început să se aplice din ce în ce mai rar. Se sancţionează cu amendă de la 3000 lei la 6000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoanele juridice” aruncatul gunoaielor în spaţiile publice. Cu toate acestea, întreaga țară este plină de deșeuri.

Autoritățile din comuna Soveja au venit cu o soluția care ar putea fi aplicată la nivel național, dacă va avea succes. Pentru că nu au reușit să convingă cetățenii să nu-și mai arunce gunoiule peste tot, s-a luat o hotărâre unică, dar bine primită.

Câți bani primesc cei care îi fotografiază pe aceia care aruncă deșeurile în locurile nepermise

Primăria Soveja din judeţul Vrancea a transmis că oferă un premiu de 150 de lei pentru fiecare fotografie sau clip filmat care surprinde oameni în timp ce aruncă deşeuri pe domeniul public.

Disperați că întreaga comuncă este plină de gunoaie, în ciuda faptului că autoritățile au investit într-un sistem performat de colectare a deşeurilor, cei care administrează localitatea speră ca soluția cu care au venit să fie salvatoare.

Mesajul autorităților locale

“Mulţi dintre locuitori au înţeles, cei mai mulţi pun deşeurile din plastic şi hârtie în coşurile amplasate în comună, scot gunoaiele menajere înainte de a sosi maşina.

Primăria a achiziţionat şi 1000 de pubele pentru gunoiul menajer care vor fi distribuite populaţiei, precum şi saci pentru gunoiul selectiv.

Mai mult, am reuşit să găsim şi firma care ridică deşeurile selective astfel încât maşina localităţii să ridice doar pubelele cu gunoi menajer. Acţiunile de igienizare, ajutorul dat dar şi apelurile la curăţenie nu au fost luate în serios de toţi locuitorii.

Astfel că măsuri mai puţin ortodoxe se impun pentru aducerea la acelaşi numitor a celor care aruncă în continuare gunoaie pe albiile râurilor, în poieni sau în spatele grădinilor.

PRIMĂRIA OFERĂ UN PREMIU DE 150 de lei pentru fiecare video sau fotografie din care să reiasă imaginea clară sau numărul de înmatriculare al oamenilor sau maşinilor care aruncă deşeurile pe spaţiile publice.

Acestea pot fi trimise la contact@comunasoveja.ro sau mesaj pe inbox-ul paginii Primăria Soveja. Avem nevoie de #Sovejacurată”, anunţă Primăria Soveja.